Asasinarea ultimului Don din Siciliorman: „Lucky” Liviano, naşul Familiei Dragnino
Afacerile Familiei scădeau pe zi ce trecea. Mai ales după prohibiţia de gaze. În teritoriu, micile bande aşteptau ajutor sau se războiau între ele. Comisia nu se mai întâlnise. Calino Profaci Tariceanu şi Joe Hunor Bonano se distanţau de Lucky din ce în ce mai vizibil.
Aici, la centrul Bronxureşti, multe facţiuni din Familie se răzvrăteau – Vito Andronesse, un mobster de mâna a doua, de exemplu, sau Tudorino -, deja nu mai manifestau loialitate în cadrul Familiei şi vociferau public că trebuie o schimbare în vârful ierarhiei. Plus că irlandezii lui O’Barna şi bătrâna grupare a lui Orbanino puneau presiune pe afacerile Familiei lui „Lucky” Liviano şi controlau deja procente bune din vechile cartiere. Cei mai violenţi erau însă irlandezii lui O’Barna.
Pe acest fundal, pe Calea 13 Septembrie, la Pizzeria unde, de regulă, mâncau cei din Familia Dragnino, avea loc o întâlnire de taină între Orlando şi Fiforino, nume grele din Familia Dragnino, şi însuşi Lucky Liviano.
„Boss, nu mai merge. Ar trebui convocată comisia. Avem probleme grave în teritoriu. A fost neinspirată punerea în funcţii-cheie doar a persoanelor din Siciliorman. Nu au credibilitate, deja există încrâncenare, mulţi oameni de onoare spun că avem „stupido” printre noi. Iar ultima confruntare cu irlandezii lui O’Barna, chiar dacă avem poliţia de partea noastră, nu a ieşit bine”, spuse, oarecum timid, Fiforino.
Lucky mesteca alene nişte paste şi nu spuse nimic. Se uită pieziş la Orlando.
„Nu am reuşit nimic cu neamţul ăla. Fie doarme, fie e plecat din ţară. În fine, i-am retezat finanţele, dar eu cred că un asasinat acum nu face decât să-l martirizeze. E omul irlandezilor” îndrăzni şi Orlando.
Lucky puse furculiţa jos, îşi şterse calm, cu şerveţelul, mustaţa şi brusc dădu cu palma de masă:
„Idioţilor! Comisia sunt Eu! Mă acuzi că am pus oameni din Siciliorman! D-aia i-am pus! Că uite, ei nu m-ar fi abordat aici, la masă, cu asemenea probleme. Ei execută! Ei ascultă! Ei asigură funcţionarea Familiei! N-or avea ei multă minte, dar au loialitate! Ce vrei, Fiforino? Vrei o parte mai mare din afaceri? Vrei să mă retrag? Crezi că nu ştiu de asasinatul care mi se pregăteşte? Că tu, tu eşti filosoful care încurcă rachetele între ele! Crezi că nu ştiu că umblă Codrinio după Murder Inc? Aţi uitat că v-am scăpat de Dewey Kovesi? Că putem să respirăm acum pe străzi? Cine mă vrea mort? Vito Andronesse?! Pentru că nu face parte din Comisie? Iar acum face afaceri cu Pontino din traficul de doctorate? Tudorino?! Era treaz când m-a abordat ultima dată? Vrei locul meu, Orlando? Ia-l! Ia-l, da’ să te văd cu mâinile alea de dandy cum intri în mlaştina străzii! În spelunci, acolo, jos, la omul din cartier… Hmm. D-aia m-aţi chemat aici? Atunci lăsaţi-mă să mănânc! Eu nu voi ajunge ca don Basino! Never! Un ultim oarecare, într-un Bronx falit, trădat de toată lumea! Eu voi rămâne DON! Nu fascistul de O’Barna, nu maimuţoiul de Orbanino, nu lunatecul neamţ! Eu, Lucky Liviano din Siciliorman!
Se ridică de la masă, îşi aranjă cravata şi se îndreptă spre uşă. Orlando rămase să achite consumaţia. Fiforino ieşi pe uşă cu Lucky, cu un umăr aplecat.
„A, am uitat să iau scobitoarea aia!”, spuse precipitat şi reintră în local.
În acel moment, o maşină neagră intră în trombă pe strada 13 Septembrie şi patru indivizi cu feţele acoperite scoaseră mitralierele pe geamuri şi traseră în rafală. Lucky nu avu nicio şansă. Ciuruit tot. Se prăbuşi încet în genunchi, sângele îi şiroia din piept. Se uită cu ochii împăienjeniţi spre bar şi văzu, prin geam, privirile zâmbitoare, satisfăcute, ale lui Orlando şi Fiforino… Strigătul disperat al unei fete de 25 de ani, alergând spre el, a fost ultimul lucru pe care îl mai auzi…
de Mario Puţo
