Aprozariştii de odinioară şi casele pustii ale Bălceştilor, negustorii roşii ai Olteţului

Sunt vreo 15 case mari, frumoase…dar pustii. Case ridicate prin anii 70-80. Treci pe lângă şi ele şi te intrigă. Care să fie istoria lor? Eşti obinuit cu casele vechi din cătunele vâlcene risipite pe dealuri, unde ultimii bătrâni şi-au luat piscile şi căţeii de demult şi au plecat împăcaţi spre alte lumi cu îngeri.

Dar aici, pe şoseaua Goruneştilor este altceva. Pe o şosea de oraş asfaltată acum 5 ani, la periferia Bălceştilor, stau în curţi goale, cu ierburi până la streşini case româneşti cu multe camere dar cu geamuri sparte, cu acoperişuri de tablă ruginită, cu meri deveniţi tufe…Fără viaţă. Case de oameni cu stare. Dar unde sunt oamenii?

Aprozariştii….

În anii 60 odată cu expansiunea comunismului ştiinţific şi cooperatist au apărut noi magazine prin oraşele socialiste. Aprozarul. Era magazinul de legume şi fructe, al comerţului de stat, un loc special unde erau scoase la vânzare roşii, cartofi, varză etc, asta în timp ce în pieţe, se vindeau doar urzici şi pătrunjel.

Aprozarul devenise un mit pentru orăşean. Era singurul loc de unde putea şi el să obţină o legumă sau un fruct. Aceste aprozare se aprovizionau de la CAP-uri. Cum? Simplu. Regula 100 de kg de cartofi categoria I. Numai că oficial erau 50 de cartofi categoria a II-a. (în acte) Restul se distribuia elegant şi discret între CAP şi aprozarist. Asa era România de atunci. (vezi comerţul cu vinul din Secretul lui Bachus).

Cei mai mulţi aprozarişti din Vâlcea erau din Bălceşti. Ar fi existat un individ în anii 60 de la Direcţia de Comerţ, unul Condurache, chiar din Goruneşti. Acesta a reuşit să le arate o cale tinerilor din satul lui, care voiau o meserie, dar una care să le fie utilă, în viaţă. Aia personală. A fi aprozarist, măcelar, vânzător la Alimentara, în acei ani, era precum vameşul de azi.

Astfel o uriaşă generaţie de aprozarişti se naşte din Bălceşti şi umple ţara. Baia Mare, Săt Mar, Cluj, Huedin, Târgu Mureş sunt locuri unde bălceştenii primesc în gestiune un aprozar. Aşa apar casele din Goruneşti. Case mari, frumoase, cu fundaţie înaltă, cu foişor şi cu multe camere. Bani care se pierdeau de legea 18.

Strada poartă chiar numele neoficial de strada aprozariştilor. Acum, drept vorbind, tradiţia negustoriei la Bălceşti este una veche de secole. Este oraşul care se află la intersecţia drumurilor Olteniei de jos, de la Dunăre, cu Oltenia de sus, de sub Munte. De aici pornesc drumuri la est şi spre Muntenia.

Bălceştenii din secolele trecute făceau negoţ de excelenţă se mai spune. Plecau cu căruţele de acasă şi până la Brăila, schimbau grâul cu porumbul, porumbul cu prunele, prunele cu merele, merele cu pătlăgelele, pătlăgelele cu pepenii şi apoi totul pe bani. Din primăvară şi până toamna aceştia erau pe drumuri, negustori de meserie, negustori de orice. Era o artă negustoria. De altfel şi acum se văd casele vechi de veac XIX şi început de XX, case negustoreşti…

Aprozariştii probabil că sunt şi ei urmaşi ai acestor negustori. Din păcate, se mai spune că în avarismul lor, unii nu au vrut să aibă familii şi de aceea, azi, sunt mai multe case, ascunse de tufele de brustre şi urzici. Fără viaţă şi fără viitor.

Dar ele sunt o  mărturie, o frescă a unei perioade, când cozi uriaşe se făceau în marile oraşe, atunci când se băgau vinete sau castraveţi…

Liviu POPESCU