Apă, canal și asfalt la Oteșani

Infrastructura este cea mai stringentă problemă pentru orice localitate, iar în timp ce unele comunități se bucură deja de aceste utilități, în altele se lucrează de zor la aceste mari proiecte , deosebit de necesare pentru nevoile oamenilor. Astfel că, și în comuna Oteșani se lucrează intens la introducerea rețelei de apă și canalizare, în urma căreia vor beneficia circa 1500 de gospodării. ”Este un proiect integrat, în cadrul căruia vom avea 10 km de rețea de apă și canal, de-a lungul drumului național, dar și pe drumurile laterale se vor face racorduri la cele patru stații de captare. Proiectul mai cuprinde și modernizarea unui drum local, construirea unui After School, precum și dotarea căminului cultural cu ii, costume populare, pentru păstrarea moștenirii culturale”, a declarat edilul Mircea Oprișor.

În urmă cu o lună de zile, administrația locală a primit vizita în teren a reprezentanților AFIR Craiova pentru proiectul depus în vederea obținerii fondurilor europene, pentru asfaltarea tuturor drumurilor locale. Așadar, proiectul în valoare de un million de euro este eligibil, a primit și finanțare, urmând ca după semnarea acestuia, să demareze și această investiție.

Mircea Oprișor a mai spus că așteaptă și rezultatul la cele patru proiecte depuse pe OG 28, la Ministerul Dezvoltării Regionale, proiecte ce vizează reabilitarea și modrnizarea școlii gimnaziale din satul Cârstănești; reabilitarea terenului de sport; construirea a două poduri peste pârâul Luncavăț și extinderea și modernizarea iluminatului public comunal.

Claudia POPA

One comment

  • aurel

    SUB DEALUL O SA DISPARA IN CEL PUTIN 10 ANI, MULTUMIM FOSTILOR PRIMARI, SI ACTUALULUI CARE TOTUSI A MAI FACUT CEVA PENTRU SATUL ACELA, DA PREA TARZIU, O SA RAMANA O AMINTIRE IN MINTEA OAMENILOR CA AICI CANDVA EREA UN SAT ……….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *