Analfabeţii funcţionali se adună sub un stindard, iau de bun totul iar vinovaţi pentru eşecul lor sunt Restul
România dezvoltă la ora asta cei mai mulţi analfabeţi funcţional din Europa, la vârste tinere (20 – 35 de ani). Un procent de peste 40%. Sunt produşii şcolii româneşti, a mediei din ultimii ani, ai bombardamentului Facebook.
De altfel sunt uşor de identificat. Sunt peste tot, pe facebook, pe stradă, în cluburi, la ţară, sub forma asistaţilor sociali sau a celor care pleacă din ţară, dau chix acolo şi nu înţeleg cum de ei nu pot reuşi, unde au reuşit alţii. sau şi mai rău, de ce ei nu au reuşit afară ceea ce au reuşit colegii lor aici. E clar, cineva e vinovat pentru asta iar vinovaţi pentru soarta lor sunt Restul. Metaforic vorbind este „frustrarea fostului soţ care află că fosta soţie a reuşit în viaţă, e fericită, asta deşi el spunea peste tot că e o nenorocită şi că se va alege praful de ea”
Analfabetismul funcţional loveşte acolo unde nu există o minimă cultură generală, unde nu există o experienţă de viaţă, acolo unde tinerii sunt superficiali, au angoase sexuale, profesionale, au complexe estetice, nu sunt flexibili. Nu au răbdare, nu înţeleg mecanismul unui sistem, nu ştiu care este relaţia cauză efect.
Sunt axiomatici. Declaraţiile lor sunt adevăruri absolute. „Ştiu eu sigur”. „Este categoric”. „Unui prieten i s-a întâmplat asta, am văzut cu ochii mei”. Pe Facebook distribuie tot ce înseamnă chemare la luptă, mui, înjurături sau tâmpenii paranormale. Dau share la tot felul de petiţii, la înjurături sau donaţii de sânge, avertizări că nu ştiu ce hacker rade tot. Fake-urile sunt la ordine zilei, sunt principalele lor ştiri.
Dacă li se spune că PSD este vinovat de soarta ţării va înjura PSD. Dacă Băsescu era de vină, atunci l-au înjurat pe Băsescu. Sau şi reversul, vor adera la platforma statului paralel iar Iohannis este liderul ocultei. El este de vină pentru soarta României. El şi românii au fost cei mai bravi din istoria lumii, numai că forţele oculte au distrus ţara. Sunt un fel de protocronişti pe stil nou.
Sunt definiţi neologic, un fel de hateri de România. Nu, nu sunt atât de savanţi. Sunt doar rataţi, pierduţi în societate, periferici. Nu au realizat nimic în viaţă, sunt greşiţi ca abordare, născuţi obosiţi. Dar strigă cel mai tare, ştiu să facă zgomot.
Politic, pentru unii, Dragnea este vinovatul, hoţul, coruptul numărul 1. Dacă acesta va fi condamnat, de a doua zi, ei vor fi bine, cineva îi va angaja, vor avea cel mai mare salariu şi cea mai cool femeie îi va băga în seamă. Pentru alţii, Iohannis este vinovat. Dacă Iohannis va dispărea va fi limpede şi frumos, vor curge banii, viaţa lor se va schimba, vor avea o carieră etc. Va fi vară tot timpul anului.
În afară de axiome ei sunt cei care le ştiu pe toate. „Mă laşi, hai scuteşte-mă, păi când făceam eu d-astea, tu nici nu erai pe aici…””Întreabă-mă măi pe mine înainte şi te lămuream eu”. Deşi sunt vorbe goale, ei nu au în spate nimic. Ei sunt neinţeleşi şi nedreptăţiţi. Au fost foarte buni dar un şef tâmpit i-a dat afară, nu le-a recunoscut meritele. Societatea asta coruptă e de vină pentru că nu au reuşit ei să ajungă cei mai mari şi mai apreciaţi din lume dar „dă şi tu o bere că ţi-o da şi eu vreodată când s-or schimba vremurile şi presimt că nu mai e mult până atunci”.
Indiferent dacă ceva se petrece pozitiv, nu e de ajuns, chiar dacă anul trecut clamau şi cereau asta. „Doar atât? Păi asta era uşor de făcut. Asta era obligaţia ta”. Ei sunt singurii care au toate drepturile dar nu au obligaţii faţă de nimeni şi nimic.
Sunt obligaţi însă „tot restul” să contribuie la fericirea lui. Primarul, doctorul, bancherul, ministrul, premierul, preşedintele. „Păi eu de ce îi plătesc”. În realitate nu îi plăteşte. „Ăştia condamnă viitorul copiilor mei”. În realitate nu au copii. „Din cauza lor nu am eu loc de muncă”. În realitate nici nu caută.
Dacă vecinul are o casă mai mare, „sigur fură, ştie sigur asta, păi altfel cum”. Dacă are o maşină scumpă „din furăciuni, că din muncă cinstită sigur nu”. Dacă are o femeie frumoasă „aia e sigur o curvă”. La fel spune dacă o femeie frumoasă îi respinge avansurile, „sigur e o curvă, ştie el asta”.
Din păcate sunt o masă de manevră folosită de ambele blocuri politice. Şi nu e deloc greu, pentru că vin ei în întâmpinare. Vin ca la psiholog, ca la o cură, la o yoga, o tămăduire si sunt pe loc folosiţi.
Asta înseamnă lispa de raţiune, de a analiza prin propriul filtru un fenomen. Şi de a-ţi pune întrebarea banală dar care ar rezolva în perspectivă totul. „Oare nu cumva eu sunt cauza eşecurilor mele?”
Liviu POPESCU
