Ambulatoriul din Dragăşani intră în proces de reabilitare şi extindere

În prezent, în municipiul Drăgăşani prioritatea primăriei înseamnă accesul la servicii medicale de calitate.

În acest sens, reabilitarea Ambulatorului de specialitate, atât a clădirii (exterior, interior) cât și dotarea acestuia cu aparatură medicală performantă și extinderea numărului de specialități, reprezintă o soluție pentru rezolvarea problemelor de sănătate a comunității din Drăgăşani, inclusiv pentru urgențele medicale.

Numărul consultațiilor efectuate în anul 2018 este de peste 7000, având o tendință de creștere astfel încât în anul 2019 se progneozează o creştere de 7 procente.

„Se urmărește reabilitarea clădirii Ambulatorului de specialitate prin  înlocuirea acoperișului, modernizarea clădirii cu un nivel, termoizolarea clădirii, înlocuirea instalației de încălzire, electrică, de apă și canalizare, reamenajarea cabinetelor medicale, a vestiarelor și a grupurilor sanitare, dar și dotarea cabinetelor medicale cu aparatură medicală performantă pe specialități: medicină internă, pediatrie, chirurgie, psihiatrie, ORL, oftalmologie, ginecologie, dermatologie, neurologie, cardiologie, radiologie, laborator, ortopedie, cabinet BFT”, spune administratorul public, Adrian Sanda.

Un ambulatoriu integrat cu specialități adaptate nevoilor comunității va face posibilă oferirea unor servicii medicale complete și complexe în domeniul diagnosticării și tratamentului în teritoriul arondat.

Astfel Parterul Ambulatoriului va avea: zonă recepţie, vestiare şi grupuri sanitare personal respectiv pacienţi, cabinete şi săli de tratament chirurgie, ginecologie, cameră tomografie computerizată, cameră de comandă, camera calculatoarelor, radiologie, hol acces curtea interioară. La Etaj vor fi cabinete şi tratament interne, psihiatrie, cardiologie, oftalmologie, dermatologie, etc.

AP

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *