Am fost în locul în care acum 36 de ani, soarta lui Nicolae Ceaușescu a fost pecetluită iar Războiul Rece părea că s-a încheiat

Zbor de noaopte spre București.

O ultimă zi malteză. O zi pe urme de istorie. Acolo unde s-a sfârșit istoria lui Fukuyama, acolo, unde părea că lumea va intra definitiv pe o altă axă. A civilizației, a democrației universale.

Da. Malta. 2-3 decembrie 1989, a fost data în care Fukuyama a crezut. Noi am crezut. Toată lumea de ambele părți ale cortinei a crezut. Numai un ultim colonel KGB care fugea în acea vreme din Berlinul de Est, cu un pardesiu cârpit,  zâmbea plin de frustrări. Un oarecare Putin. Unul care bufnise și care fi dat oricât să se tragă în tinerii ăia bezmetici est germani care voiau Occidentul.

Abia picase Zidul. În timp ce Gorbaciov dădea mâna cu Bush, punând capăt Războiului Rece, într-un  oarecare port pescăresc maltez, Marsaxclokk, Vladimir Putin, un mediocru agent KGB, părăsea pe ușa din dos, Berlinul de Est care, în sfârșit se reunea cu Vest Berlinul.

2-3 decembrie 1989, la Marsaxlokk, două nave militare, una americană și una sovietică, i-au adus la aceeași masă pe cei doi mari lideri ai lumii – Mihail Gorbaciov și George Bush. Oameni care urmau să pună punct epocii glaciare din Europa. Abia căzuse zidul, Cehoslovacia era pe urmele democrației, Polonia avea primul guvern necomunist, în Bulgaria lucrurile se lămureau, în Ungaria regimul comunist de catifea făcuse un pas în spate. Numai România lui Ceaușescu trăia în întuneric, după un congres oribil, al XIV-lea.  Ceaușescu privea cu teamă și angoasă această întâlnire de la Malta. Securitatea română a fost informată că ”s-a sfârșit”

Pentru că la Malta, în acest port mic, vechi, cu cele mai multe bărci malteze (luzzu) s-a semnat istoria lui Nicolae Ceaușescu. I s-a pus punct. Restul a fost o chestiune de zile. Atunci, Gorbaciov și Bush pare că s-au înțeles pe mai multe capitole: URSS nu va interveni în schimbările din Europa centrală, dar România, Bulgaria și Albania urmau să aibă regimuri post comuniste prietene URSS, unde deja erau pregătiți doi lideri – Ion Iliescu și Peter Mladenov. Totodată, SUA a garantat verbal că nu va interveni în a sprijini mișcările centrifuge din statele baltice, încă republici sovietice.  Totodată, RDG și RFG ar fi urmat să rămână o confederație germană și nu un stat unitar.

Din fericire, istoria a fost mult mai rapidă decât cei doi lideri, URSS s-a prăbușit iar România cu chiu cu vai a reușit să evite sfera rusească. Momentan. Anul 2024 a arâtat că oricând istoria poate deveni ciclică.

Marxaxlokk-ul de azi este un port mic, frumos, liniștit, plin de turiști în acest mijloc de toamnă cu aproape 30 de grade temperatură. Cu multe Luzzu-ri cu acele clădiri cu tencuială căzută, cu biserica mare din centru. Cu mici meșteșugari. Cu pescari care își desfășoară năvoadele. Cineva să-și aminească de 3 decembrie 1989? Să știe cineva că aici s-a sfârșit războiul rece? Nu cred. Bush? Gorby? Nimic. a fost cândva, acum 36 de ani.

Aici se mânâncă o supă de midii genială. Cu o langustă trofeu. Și un pește gătit în ”malteză”. Și se bea o cafea bună. Pentru o clipă am crezut că sunt la 2 Mai. Portul e la fel de aproape.

Dar nu. Aici e Malta. O Malta stâncoasă. Care se închide pentru mine. La o cafea, în aeroportul maltez. Așteptând cursa de București. Și cu speranța că v-am oferit tot ce am, simțit, am înțeles, am trăit, pe mica insulă, care e pe jumătate din București. Dar trăiește cât pentru un continent.

Liviu POPESCU