Actul Istoric al României care a schimbat naţiunea pentru 50 de ani de acum înainte

1859, 1916 şi 2007. Acestea sunt trei date istorice ale României, sunt cele care au argumentat viitorul atâtor generaţii, sunt decizii de excelenţă ale politicienilor României, care au dus la modernitate, la un parcurs total diferit de ceea ce a însemnat istoria precedentă acestor ani.

Dacă despre primele două date s-au scris manuale de istorie, însemnând, de altfel, naşterea României şi apoi reîntregirea ei prin decizia mesianică din 1916 de a intra într-un război de partea învingătorilor, ultima este cea care, cel puţin 50 de ani de acum înainte, va marca o naţiune.

Comuna Popeşti din Vâlcea, o comună ca oricare alta din cele peste 2.500 din România, a beneficiat absolut de pe urma lui 1 ianuarie 2007. Social, administrativ,  ca infrastructură şi urbanism.

O treime din populaţie lucrează în afară – Spania, Italia, Anglia, Germania. În industrie, în servicii, în domenii sociale, în agricultură. Venitul pe care un popeştean îl aduce, în medie, lunar, acasă, este de 1000 de euro. Nu pare mult, dar, hai să ne gândim la pregătirea socio-profesională a celor plecaţi fie în zidărie, fie la cules de struguri, fie la căpşuni, fie în servicii sociale. Nu sunt decât absolvenţi de opt clase, de şcoli profesionale sau licee tehnologice. S-ar fi putut angaja în România cu un asemenea salariu? Evident că nu. Deci 1000 de euro pe care, de zece ani, popeştenii îi aduc acasă, lunar, intrând în circuitul finaciar-economic al României. Ce înseamnă asta? Înseamnă că o treime din familiile din Popeşti care, până în 2007, ar fi fost condamnate la sărăcie, au sărit acest prag social. Avem oameni care şi-au ridicat case, o treime din comună sunt case frumoase, cu curţi mari. S-au cumpărat locuri de casă, au apărut grădini, garduri noi, câte o maşină în curte. Casele au fost mobilate şi dotate cu electrocasnice. De la frigider până la plasmă. Toate locuinţele sunt racordate la cablu TV şi internet. Toate casele au băi în interior. Copiii sunt bine îmbrăcaţi şi au rechizite. Dar ce este mai important, copiii au viitor. Această treime a făcut un salt spectaculos de la o posibilă condamnare la sărăcie la o stare materială decentă. Odată cu civilizaţia, au apărut pretenţiile. Pretenţii care sunt impuse administraţiei. Administraţia care trebuie să admită că este comparată acum, de către proprii cetăţeni, cu administraţiile din statele comunitare. Se vor astfel şcoli moderne, dispensare, asfalt, iluminat, centru comercial…

Categoric, comuna Popeşti s-a schimbat radical faţă de acum 10 ani. Cineva îmi spunea azi că revelionul de la ţară nu a diferit ca distracţie de cel din urban. Asta este de fapt reţeta Uniunii Europene în zece ani, o transformare neimpusă, invizibilă, dar care, de fapt, este matca dinamicii României. Plasma în care se mişcă de zece ani sangvinitatea acestei ţări.

Revenind la general, România politică a intrat într-un mecanism uriaş, într-un compendiu de reguli pe care, vrând-nevrând, suntem obligaţi să ni le asumăm. Dacă România nu era membru UE, am fi fost de mult confraţi ai belaruşilor, dat fiind un sistem extrem de corupt şi autoritar care pluteşte în aerul acesta oriental.

Facem pariu că, dacă România nu era membră a Uniunii Europene, un preşedinte jucător ca Traian Băsescu s-ar fi îmbolnăvit sigur de putinită şi, poate, şi-ar fi prelungit mandatele sine die, după o o Constituţie remodelată? Paradoxul face ca aceeaşi Uniune Europeană să-l salveze de la o lovitură de stat cu acte, în vara anului 2012. Uniunea Europeană a permis o dezvoltare a sistemului judiciar şi o luptă acerbă anti-corupţie, dar, totodată, aceeaşi Uniune calmează prin CEDO derapajele sau abuzul aceleiaşi justiţii.

Uniunea Europeană a adus Mercedesul la Sebeş, pe Bosh la Cluj, Faurecia la Vâlcea, Fordul la Craiova. Clujul, Iaşiul au devenit oraşe IT în cadrul acestei uniuni. Iar Bucureştiul devine, an de an, o capitală corporatistă, cu un aeroport unde deja, din 10 în 10 minute, zboară sau vine o cursă, la care se adaugă alte zece aeroporturi internaţionale româneşti. România a intrat într-un uriaş mecanism de roţi dinţate şi depinde de noi şi de managerii acestui stat ca, la un moment dat, să fie una din roţile cele mai bune, care să împingă tot angrenajul.

Copiii din clasele primare ale celor din Popeşti, copii ai căror părinţi lucrează pentru 1000 de euro în statele comunitare, vor definitiva parcursul României în integrare. Pentru că 2030 va fi prima etapă a evenimentului petrecut la 1 ianuarie 2007. Adică peste 13 ani.  Până atunci, evident, vor trebui să dispară clişeele cu „suntem colonie, ne-au distrus economia românească”, infractorii mediocri gen Ghiţă vor sta prin închisori şi nu pe la televiziuni, nu va mai exista WC-ul din curte, se va circula de la Iaşi la Timişoara pe autostradă, iar venitul mediu se va apropia de 1000 de euro, aici, în ţară. Indiferent că alegerile vor fi câştigate de PSD, PNL, turci, maghiari sau sumerieni.

1 ianuarie 2007 este o zi la fel de importantă pentru naţiunea asta precum 24 ianuarie sau 1 decembrie.

Liviu POPESCU