La pas prin capitala mărului din Vâlcea

Am fost o zi prin Subcarpaţii Vâlcii, la marginea dealurilor care despart munţii frumoşi ai acestui judeţ unic de România, pe Valea Cernei în frumosul ţinut al boierilor Copăceanu. De cum intri în această agora sublimă, cu dealuri moi spre sud şi aprige spre nord, scăldate de râul care lasă în urmă Stâncoşii Vaideeniului, te cufunzi ca într-un solfegiu absolut, […]

» Read more

„Gazele naturale în Copăceni” este prioritatea primarul Tironel Tâmplărescu

Primarul Tironel Tâmplărescu, cel care a fost reconfirmat pentru un nou mandat la alegerile din septembrie, spune că următorul mandat va însemna intruducerea gazelor naturale în localitate dar și continuarea reabilitării drumurilor. Potrivit lui Tămplărescu proiectul de gaze ar urma să aibă 34 km de rețea de gaze, în principiu de-a lungul drumului județean, dar și câteva sate, unde este […]

» Read more

În Vâlcea, funcţionează prima fermă de oi din rasa Assaf, în comuna Copăceni

Comuna Copăceni este una din cele mai dezvoltate în domeniul agro-zootehnic, aici funcţionează mai multe ferme pomicole, de muri, alun dar şi zootehnice, reuşind asftfel după declinul mineritului din anii 90, să-şi regăsească traiectul econimic. „A fost foarte greu, mai ales după ce zeci de ani am fost o localitate monoindustrială, bazată pe industria extractivă. După căderea mineritului, comuna a […]

» Read more

Cele două mari ferme pomicole din Copăceni lucrează, nu există disfuncţionalităţi economice

în Copăceni este cunoscut faptul că funcşionează două din cele mai mari ferme pomicole din Vâlcea şi printre cele mai de succes din România. Una cu capital belgian şi alta cu capital autohton. „Nu există disfuncţionalităţi în viaţa economică a celor două ferme de meri. Oamenii sunt pe câmp, în livezi, au făcut protecţie împotriva îngheţului, lucrările uzuale de stropit, […]

» Read more

În localitatea numită drept capitală a merelor din Vâlcea anul acest vor continua investiţiile în reabilitarea drumurilor

În anul 2020, proprietarii livezilor de mere din Copăceni speră să aibă din nou o recoltă bună, după ce anul trecut, din cauza vremii, a fost un an destul de slab. Numită pe drept cuvânt capitala mărulului din Oltenia, Copăceni este cunoscută prin faptul că de aiuci se exeportă în Europa zeci şi sute de tone din aceste fgructe. Livezile […]

» Read more

Primăria Copăceni are ca prioritate asfaltarea drumurilor

Comuna Copăceni are una din cele mai extinse reţele de drumuri. Din păcate multe dintre acestea nu au fost niciodată asfaltate. Administraţia Tâmplărescu a încercat în ultimii ani să reducă acest handicap şi să aducă localitatea în mileniul III. Pentru a fi atractivă investitorilor. Astfel, În scurt timp, constructorul desemnat pentru prima lucrarea de asfaltare va demara lucrările de reabilitarea […]

» Read more

Lucrările de modernizare a comunei Copăceni în desfăşurare

Comună cu biserici frumoase, cu livezi de meri, cu nuci şi duzi umbroşi, cu trandafiri care acum au izbucnit pe şevaletul naturii, a intrat într-o de o nouă etapă de modernizare prin asfaltare, aproximativ 5 km de drumuri, avem un un nou pod peste râul Cerna, proiecte de utilităţi, sunt astfel zeci de lucrări care deja înnobilează această aşezare românească, […]

» Read more

Copăceni, comuna dispusă de-a lungul Paralelei 45, se află în plin proces de modernizare

Capitala Cernei, Cpăceni este localitatea care se intinde ca un arhipeleag de-a lungul Paralelei 45, Comuna se intinde pe valea râului de o parte si de alta a soselei judetene dintre Horezu-Ladesti, care face legatura intre drumul national Ramnicu Valcea, Babeni-Bistrita, Ladesti; Craiova si drumul national Ramnicu Valcea, Horezu, Targu Jiu dar care leagă Sudul Bălceştilor de Nordul păstoresc. Comuna […]

» Read more

Pelerin în Ţara Mărului – La pas prin Subcarpaţii Vâlcii, la Copăceni, pe malul Cernei

Am fost o zi prin Subcarpaţii Vâlcii, la marginea dealurilor care despart munţii frumoşi ai acestui judeţ unic de România, pe Valea Cernei în frumosul ţinut al boierilor Copăceanu. De cum intri în această agora sublimă, cu dealuri moi spre sud şi aprige spre nord, scăldate de râul care lasă în urmă Stâncoşii Vaideeniului, te cufunzi ca într-un solfegiu absolut, […]

» Read more

Charles de Gaulle, Biserica Impărătească şi cea mai mare plantaţie de meri din Vâlcea – Povestea Copăceniului

Comuna Copăceni aflată în Depresiunea Horezu, pe frumoasă cărare a Subcarpaticei, loc deosebit prin multitudinea de mănăstiri şi schituri – Hurezi, Arnota, Bistriţa, Pătrunsa, Păpuşa, este aşezarea boierilor Copăceni, familie celebră a secolului XVII-lea. Se spune că pe la anii 1800, nu era sat prin împrejurimi care să nu aibă un preot Copăceanu. Aceşti boieri erau cu dare de mână […]

» Read more