Tag Archives: slideshow

Două clădiri mediteraneene surori în Râmnicu Vâlcea, una mai tânără cu 80 de ani

Râmnicu Vâlcea este cunoscut prin stilul arhitectonic brâncovenesc, vechile case boiereşti care au scăpat în anii ’80 de buldozerele regimului se pot vedea pe multe străzi din oraş. Cu precădere pe strada Mihai Viteazu, fostă 22 decembrie, pe Carol I sau în cartierul Traian. Casele brâncoveneşti cu foişor reprezintă, de fapt, o emblemă pentru tot judeţul, unul numit, de altfel, […]

» Read more

Traseul celor 12 cascade din Perişani, un traseu descoperit de copiii de la Cercetaşii Murgoci

Poate că este cea mai frumoasă comună a muntelui, poate că istoria a ales în mod subiectiv să se nască aici, poate natura, când a cerut voie de Sus să pună pastel şi spirit, alesese deja Perişaniul. La prima vedere, localitatea pare ruptă din Stâncoşii americani, cocoţată pe munte, casele prinzând rădăcini în stânca masivului care, pe daci, i-a binecuvântat. […]

» Read more

Racoviţa, cetatea celor 4 mănăstiri ortodoxe din inima muntelui

Există un loc binecuvântat în Munţii Vâlcii. Un loc unic prin care respiră tot spiritul nostru valah. trei mănăstiri cocoţate pe versanţi – Băiaşu, Blănoiu, Grâiul Lupului, la Băiaşu râul nobil al căutătorilor de aur are o icoană spre cer, de Blănoiu, se vede Oltul, un lac imens sufocat de munte. La Grâiul Lupului, pelerini vin şi spun că nici […]

» Read more

Autostrada Sibiu – Piteşti, Turism pe Valea Topologului şi în Munţii Făgăraş, proiecte ale CJ Vâlcea într-o dezbatere cu CJ Argeş şi Sibiu

„Autostrada Sibiu – Piteşti, Turism pe Valea Topologului, Turism în Munţii Făgăraş şi Parâng sunt trei puncte principale pe care le voi discuta cu domnii preşedinţi de la Sibiu şi Argeş. Ne leagă de fapt atâtea obiective de infrastructură, încât este deja imperativ să lucrăm împreună. Artera economică, autostrada care este absolut urgent de construit, va deschide un trafic de […]

» Read more

Vâlcea sufletului nostru, reînviat mereu în ziua sfântă de Paşte

Nu ştiu cum este să te naşti în alt judeţ sau într-un judeţ care nu se numeşte Vâlcea, ştiind că aici ai Loviştea într-un atriu al inimii, Drăgăşanii prin suflet, Râmnicul în mâna stângă, Bălceştii la călcâi… Este cadoul pe care, ca vâlcean, îl primeşti înainte de botezul sfânt, îl primeşti, prin Dumnezeire, înainte de a te naşte. Lotru curge […]

» Read more

Oteşanu: Vâlcea este capitala turismului balnear din România

OTEȘANU DANIELA CAMERA DEPUTAȚILOR CIRCUMSCRIPȚIA  NR.40 JUDEȚUL VÂLCEA                                Declarație politică                  Vâlcea – capitală a turismului balnear, prin cele patru stațiuni ale sale: Băile Olănești, Călimănești, Băile Govora și Ocnele Mari.      Turismul balnear sau curele balneomedicale sunt considerate a fi forme speciale ale turismului, practicate de cei care vor să rezolve o problemă de sănătate sau de cei care […]

» Read more

Runcu, „cetatea naturii” din mijlocul pădurilor de est…

Poate că singura localitate din Vâlcea, ascunsă în mijloc de pădure. Nu e un sat, este o comună în toată regula, care trece neobservată parcă, undeva la marginea judeţului dar este precum regatul interzis, o cetate în mijlocul codrului. Acesta este Runcu. La nici 10 km de Râmnicu Vâlcea, se află pe culmea unui deal, luminată noaptea ca o constelaţie… […]

» Read more

14.000 de turişti au vizitat Vâlcea în 2016, cu 6000 mai mult decât în 2015

Numărul turiştilor străini care au vizitat în 2016, judeţul Vâlcea, protrivit cifrelor oficiale se ridică la 14.234, plasându-ne pe locul 14 în ierahia naţională, cei mai mulţi fiind din Republica Moldova şi Federaţia Rusă, turişti nou veniţi faţă de cifrele din anii anteriori. După turiştii răsăriteni, urmează italienii, francezi, spaniolii, ungurii, polonezii, englezii dar şi chinezii, o noutate şi aceasta, […]

» Read more

Costești, una din comunele Vâlcii cu cele mai multe și variate obiective turistice

Cadrul natural mirific completat de peșteri, Parcul Național Buila-Vânturarița, trasee montane și Muzeul Trovanților, unic în Europa, amplaseză Costeștiul, comuna de suflet a Reginei Maria, ca fiind una de excelență, fapt dovedit și de numărul mare de case de vacanță construite aici, dar și de existența a foarte multe pensiuni. Având o astfel de localitate, primarul Marius Toma Marius Peștereanu […]

» Read more

Brezoi, frumoasă capitală vâlceană a turismului montan

După mulţi ani, oraşul Brezoi, capitală de munte, fermecător târg la saşilor şi italienilor, al loviştenilor şi Lotrilor îşi pune azi în valoare tot farmecul montan de care dispune. Astăzi orăşelul de la vărsarea Lotrului este un frumos târg cochet, o metamorfoză uriaşă dinspre vechiul oraş industrial la o staţiune ecologică unde administraţia s-a ostenit să schimbe amorful cotidian într-un […]

» Read more

Autostrada Sibiu – Piteşti şi Calea Ferată Vâlcea – Vâlcele, priorităţile Guvernului Grindeanu pe 2017

„Prioritățile strategice în domeniul infrastructurilor și serviciilor de transport, pentru perioada 2017—2020, vizează: coeziunea teritorială, asigurând interconectarea teritoriului național la rutele internaționale, precum și interconectivitatea regională, asigurând infrastructura de bază necesarului economiilor moderne de transport, eficiență, prin eliminarea blocajelor și întârzierilor cu impact asupra mediului economic și social; durabilitatea, prin promovarea și introducerea mijloacelor inteligente de transport puțin poluante, contribuind, […]

» Read more

5 ianuarie, se redeschide sezonul în cea mai modernă staţiune de schi din România

In septembrie 2011 a inceput constructia noului domeniu schiabil VIDRA – TRANSALPINA, domeniu ce se doreste a fi unul dintre cele mai mari si frumoase din tara, in proiect fiind peste 80 de km de partii ce ajung pana la 2100 m altitudine majoritatea in goluri alpine. In martie 2012 a fost inaugurata prima partie de ski, Partia de ski […]

» Read more

Constantin Stroe, eroul care s-a luptat cu Şova şi Ponta pentru Autostrada Sibiu-Piteşti

Constantin Stroe, fostul director Dacia care s-a stins din viata la sfarsitul saptamanii trecute, a lasat o ultima mare mostenire Romaniei – certitudinea realizarii autostrazii Pitesti-Sibiu. S-a luptat ani de zile cu cei care au fost la guvernare ca aceasta artera sa devina realitate si putem spune fara sa gresim ca lui ii datoram constructia viitoarei autostrazi. Memorabil va ramane […]

» Read more

Trei tone de aur au stat 4 ani ascunse în subsolul unui hotel din Băile Govora

În 1939, 1 septembrie, Polonia este atacată de Germania nazistă şi începe astfel cea de a doua conflagraţie mondială. Soarta Poloniei este pecetluită, mai ales că, la mijlocul lui septembrie, URSS-ul lui Stalin atacă statul polon dinspre est. Guvernul polonez nu are la dispoziţie decât foarte puţin timp pentru a evacua tezaurul şi guvernul. Tezaurul polonez însemna atât câteva sute […]

» Read more

800 de locuri de muncă sezonieră în AGRICULTURĂ – SPANIA – CAMPANIA 2017

Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Serviciul de Ocupare EURES Romania oferă 800 locuri de muncă vacante (500 de femei și 150 de cupluri) în Spania – firma SUREXPORT, pentru munca sezonieră, recoltat căpşuni prin organizarea de burse/selecții în trei locații din țară. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea va organiza o selecție/bursă în Râmnicu Vâlcea, […]

» Read more

Oltenia de Nord – poate cel mai frumos tărâm al României

Într-o discuţie purtată recent cu preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, am ajuns împreună la o idee care acum poate părea a fi doar în faza de concept, dar, dacă se vor reuşi o receptivitate şi o solidarizare a tuturor decidenţilor, chiar am putea spune că viitorul are alte coordonate de dezvoltare în această regiune. Despre ce este vorba? România este cunoscută […]

» Read more
1 2 3 310