Olăneşti – Riviera, compania familiei Tudor, va investi într-un Complex Spa în Băile Olăneşti

O veste nouă pentru turismul vâlcean vine, de această dată, din Băile Olăneşti. Astfel, potrivit Primăriei Băile Olăneşti, grupul de firme Olăneşti – Riviera, al familiei Tudor, are în planuri dezvoltarea unui complex de agrement care să cuprindă un hotel de 10 etaje plus un centru spa. Aceştia au cerut deja primăriei avizele pentru demararea investiţiei. În acest sens, administratorii […]

» Read more

10.000 de turişti în Băile Olăneşti, de la Crăciun până la Sf. Ion

Staţiunea Băile Olăneşti din judeţul Vâlcea a înregistrat, în această iarnă, de sărbători, un număr record de peste 10.000 de turişti, potrivit primarului Sorin Vasilache. Cei mai mulţi turişti s-au aflat în staţiune de Anul Nou, dar unii au preferat să-şi continue vacanţele până de Sfântul Ion. „Este un număr record pentru staţiunea noastră; dacă în anii precedenţi numărul acestora […]

» Read more

Munţii Stâncoşi – Arhipeleagul Căpăţânilor din judeţul Vâlcea

Li se mai spune Stâncoşii Vâlcii. De fapt, sunt poate cei mai interesanţi şi pitoreşti munţi din grupa Parângului. Este vorba de Munţii Căpăţânii, cei care au generat, prin zecile de pârâie şi râuri, adevărata poveste a Vâlcii. Pentru că, fără aceşti Stâncoşi, nu am fi avut acele văi înverzite, acele adevărate ţinuturi de legendă care curg de la nord […]

» Read more

Lacul fără fund – Legenda unei crime de la Mosoroasa

Lacul fără fund. Deasupra, dincolo de vârfurile pădurilor Vlădeştiului, la marginea Olăneştiului, până acum 30 de ani era un lac. Un lac frumos după unii, un lac blestemat după alţii. Lacul de la Mosoroasa. Acolo unde horele satului adunau pe toţi localnicii, acolo unde se legau primele iubiri şi unde se iscau primele conflicte între flăcăii din Vlădeşti. Pentru că […]

» Read more

Schitul Bradu din Băile Olăneşti, izolat de restul lumii, din august 2014

Un număr de 80 de familii, un schit monahal, pensiuni și case de vacanță din zona Tisa a stațiunii Băile Olănești sunt izolate, de un an și jumătate, drumul fiind distrus de inundațiile din vara anului 2014, iar singurul mijloc de transport care mai poate ajunge acolo este tractorul, informează Agerpres. „De la ploile care au inundat Olăneștiul în august […]

» Read more

Judeţul Vâlcea – judeţul sării, balneologiei, schiului, vinului, ceramicii, cel mai mare potenţial turistic al României

Judeţul Vâlcea are premisele pentru a deveni judeţul cel mai căutat din punct de vedere turistic din România, dacă ne raportăm strict la ofertele pe care această zonă le prpune tuturor categoriilor sociale şi implicit în orice sezon. Din punct de vedere montan, Vâlcea se poate lăuda cu cel mai modern şi performant domeniu schiabil din ţară, o investiţie a […]

» Read more

Exclusivitate: Imagini cu cel mai mare Complex Spa din sudul României, din Băile Olăneşti

Dacă în această vară am scris faptul că staţiunea Călimăneşti-Căciulata a câştigat pariul cu turismul, iată că nici Băile Olăneşti nu stă pe loc. Ba, mai mult, Olăneştiul se pregăteşte de o adevărată lovitură de forţă pe piaţa turistică din România, nu doar din Vâlcea, şi anul viitor va ieşi pe piaţă cu cel mai mare Complex Spa din sudul […]

» Read more

Olănesti – Povestea râului aristocrat din judeţul Vâlcea

Există şi la Vâlcea o poveste frumoasă a trei fraţi, trei prinţi care au plecat din acelaşi loc în lume. Este vorba de două surori Cheia şi Muereasca şi de un frate mai mare, Râmnicul. Astfel cele trei râuri au pornit la drum din Masivul Buila-Vânturariţa şi toate au mers către est. Dar numai că au rătăcit cărările şi au […]

» Read more

Păuşeşti Măglaşi – Cartierul discret al teilor Vâlcii

Povestea din această seară porneşte greu, din drama celor care roboteau în minele de sare. Este povestea măglaşilor, oameni simpli dar motivaţi şi care din greu au ridicat una din cele mai frumoase comune ale Vâlcii. Situată la doar 11 km de la Râmnicu Vâlcea, între Cheia şi Olăneşti, Păuşeştiul Măglaşilor este cartierul discret al teilor. O povestea despre cum, […]

» Read more

De ce este Râmnicu Vâlcea cel mai frumos oraş din România?

Nu, nu avem centrul istoric al Clujului, al Braşovului, al Timişoarei, nu avem palatele monumentale ale conţilor şi ducilor maghiari sau austrieci, dar cu toate astea, Râmnicu Vâlcea este cel mai frumos oraş din România. Pentru că noi avem altceva, le avem absolut pe toate, într-un perimetru mai mic decât oricare sector al Bucureştiului sau permiterul Piteştiului sau Braşovului. Avem […]

» Read more
1 4 5 6