Mai mult de jumătate din suceveni nu-şi plătesc factura la termoficare

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că rezultatele parţiale ale unui studiu local de oportunitate privind transportul şi distribuţia agentului termic arată că jumătate din abonaţii din municipiu nu îşi plătesc facturile.
Lungu a spus că sucevenii nu-şi plătesc nici factura curentă, analiza efectuată în ultimele patru luni evidenţiind faptul că s-a achitat doar 58,5% din valoarea facturii. ”Soldul creşte în loc să scadă”, a spus Lungu.
Totodată, primarul a spus că, potrivit aceluiaşi studiu, gradul de suportabilitate al unei familii pentru plata încălzirii este de 175 de lei pe lună, reprezentând 10% din venitul mediu al unei familii, estimat la 2.100 de lei pe an.
Primarul a precizat că preţul încălzirii în regim centralizat în apartamente de trei camere, cu suprafaţa de 72 de metri pătraţi, din municipiu este, anual, între 1.628 de lei şi 2.106,5 lei, astfel încât se încadrează în ceea ce înseamnă grad de suportabilitate.
Lungu a explicat că realizarea acestui studiu s-a impus, în condiţiile în care municipalitatea trebuie să decidă dacă va investi aproximativ 40 de milioane de euro în reabilitarea reţelelor de distribuţie a agentului termic. ”Dacă nu se plăteşte, are rost să mai investim aceşti bani?”, a spus Lungu.
Potrivit primarului, în prezent 60% din populaţia municipiului este racordată la sistemul centralizat de termoficare, dar este dispus ”să încalce legea” permiţând debranşarea în cazul în care nu se plătesc facturile. ”Nu ţinem pe nimeni cu forţa la sistemul centralizat. Cei care rămân trebuie să plătească”, a spus Lungu.
SC Termica SA Suceava, care a asigurat până în noiembrie 2013 agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, este în insolvenţă de la jumătatea lunii iunie a anului trecut şi asigură doar activitatea de transport şi distribuţie.
Primăria Suceava a anunţat că va organiza o licitaţie în vederea selecţiei unui operator care să asigure serviciul public de transport – distribuţie a energiei termice în condiţiile în care licenţa SC Termica SA expiră la jumătatea acestui an.
Datoriile totale ale SC Termica SA se ridică la 45,9 milioane de lei, din care cea mai mare parte, respectiv 26 de milioane de lei, către furnizorul de cărbune Unicom Holding.
Sucevenii beneficiază, în prezent, de agent termic în sistem centralizat de la noua centrală de cogenerare pe bază de biomasă, investiţie a firmei Bioenergy Suceava SRL, având ca acţionar firma Adrem Invest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *