Căminul cultural din Tetoiu se reabilitează și modernizează

Căminul cultural din comuna Tetoiu va intra în reabilitare și modernizare. Primarul Lucian Antonie spune că, investiția se va derula cu fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții, iar luna trecută s-a predat amplasamentul, în baza protocolului.

”Așezământul cultural din satul Tetoiu, comuna Tetoiu, în suprafață de 300 mp și teren – 1860 mp, a fost predat in baza protocolului Companiei Naționale de Investiții și se va reabilita și moderniza. Pe lângă apă și canal, acesta este un proiect pe care l-am avut în vedere, deoarece tetoienii nu mai aveau un spațiu unde să se întâlnească, să organizeze vreun eveniment. Căminul cultural se afla într-o stare precară, iar necesitatea existenţei unui spaţiu destinat culturii în general era urgentă. Imobilul se va renova, se va extinde cu o sală pentru bucătărie care va fi, de asemenea, utilată și dotată corespunzător. Căminul va fi dotat cu mobilier, dar și aparatură electronică specifică căminelor culturale. Totodată, vom avea și niște camere pentru artiști, veceuri și multe îmbunătățiri. Primăria va face lucrările de sistematizare pe verticală a amplasamentului și racordările la utilități.”, a declarat primarul Antonie Lucian.

Claudia POPA

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *