Cum a pierdut judeţul Vâlcea 22 de ani din viaţă, trăind într-o enclavă coruptă, post socialistă

Dacă România, per ansamblu, a bâjbâit 10 ani, după 1990, într-un abis medieval capitalist, garantat de Ion Iliescu, Văcăroiu şi bâlbâielile cederiste ale lui Ciorbea şi Radu Vasile, judeţul Vâlcea a petrecut 22 de ani (adică până prin 2012) în enclava postcomunistă.

Judeţul Vâlcea avea un eşafodaj – şi, din fericire, îl are încă – de ingrediente care ar fi putut propulsa acest colţ de ţară printre primele 10 din ţară, asta dacă, hai, nu din 1990, dar măcar după 2000, o lua pe un drum decent şi coerent de dezvoltare în economia de piaţă. Turism, industrie, agricultură, ramuri care aveau, în Vâlcea, matrice de dezvoltare – balneologie, o industrie chimică, energetică, bază zootehnică şi pomicultură.

În fine, nimic din acestea nu s-a petrecut în 22 de ani. Din ce cauză?

Pentru că judeţul Vâlcea nu avea nici măcar o celulă de populaţie vectorială. Vâlcea a avut parte de o populaţie provincială, periferică şi lumpen-industrială, fără un pol universitar sau cultural; cu mici excepţii, erudiţii Vâlcii sau profesioniştii părăseau judeţul în momentul calibrării lor profesionale. Nu vreau să omit excepţiile, dar majoritatea lucrurilor aşa s-au petrecut. Şi ele asigură regula.

Vâlcea a permis astfel accederea, în domeniile politic şi economic, a unei categorii mediocre şi predispuse la „balcanicul” mod de descurcăreală (proiecţia imanentă a populaţiei acestui judeţ).

Vâlcea a fost dominat, timp de 22 de ani, de coloşi economici de stat, cu manageri care au promovat corupţia, taxele de protecţie, o zonă de imensă promiscuitate şi de menţinere a unei blocade uriaşe peste judeţ. Din aceste cauze, investiţiile străine au lipsit în totalitate, alternativa la platfoma chimică nu a încolţit în mintea niciunui lider, un lobby pentru autostradă nici atât. Interesele, clanurile, învârtelile, cârdăşiile, astea au fost modelele de existenţă aici.

Vâlcea a avut parte de o generaţie de politicieni mediocri şi cu interese imediate. Un Catană, un Sabău, un Câlea, un Comănescu, un Miţaru – sunt doar o parte din personajele de provincie, mărunte, lipsite de viziune. Indivizi predispuşi la cumetrii cu manageri de stat şi cu o mână de capitalişti locali „latino-balcanici”.

O plasă sau o pâclă noroioasă, care a scufundat acest oraş în sărăcie. Turismul a mers din inerţia pensionarilor, cu o lipsă totală de investiţii, oraşele au fost conduse prost de primari care reprezentau emblema sau proiecţia modului de a gândi al naţiunii sau norodului vâlcean. Presa?

Da, presa, deşi a numărat câteva condeie de calitate, presa a preferat să trăiască în compromis, pe lângă boierii parveniţi ai zonei, şi să accepte farmecul discret al vieţii „luxuriante”, dar ipocrite. Vâlcea, treptat, a intrat în lumea a treia; la un moment dat, ajunseserăm judeţul cu cele mai mici salarii din România, în spatele Vasluiului sau Teleormanului. Oltchim, USG, CET Govora erau reperele sau gardienii acestui univers îngust. „Nimeni nu intră aici, cine vrea să plece ducă-se!”

Vâlcea a devenit din ce în ce mai ocolită economic şi de infrastructură, un judeţ care se vedea doar prin geamul maşinii care mergea spre Sibiu sau Bucureşti.

Primul care a sughiţat a fost USG-ul. A încăput pe mâinile Cristeştilor, garantat de mafia judeţeană şi, în cele din urmă, a fost luat de polonezi. Însă implozia Oltchimului cu picioare de lut a cutremurat tot castelul de cărţi de joc şi, în 2012, s-a auzit o bufnitură uriaşă. Vâlcea coruptă colapsa. Se prăbuşea din temelii…

Abia atunci a falimentat comunismul corupt din judeţul Vâlcea. Din păcate, enorm de târziu, o Albanie europeană parcă intra încet în ritmul de dezvoltare al ţării. Dar cu ce preţ! Cu o populaţie spălată pe creieri, în marea majoritate, care trăise în peştera lui Platon şi care abia acum începea să înţeleagă semantica ideii de competiţie, de capitalism.

22 de ani, irosiţi însă, la marginea lumii. Cu o clasă politică mediocră, cu 20% din activul de muncă în afara ţării, cu organizaţii politice de mâna a treia în propriul partid. Asta a moştenit Vâlcea după 22 de ani. Din fericre, dinozaurii politici au decedat între timp, dar nu avem o clasă nouă pregătită, una modernă. Este doar una de tranziţie.

Dar Vâlcea are o şansă. Există voinţă şi parcă am început să fim descoperiţi. Faurecia, investiţiile extinse ale Magneto Wheels, Chimcomplex-ul, turismul din nord, fenomenul cultural Brezoi parcă ne dau speranţa că Vâlcea reintră în schemă. Se va construi şi autostrada, e drept, foarte greu. A apărut un cartier modern în Vâlcea, serviciile cresc, apar germenii unor parcuri industriale…

Ştim, e prea puţin, dar nu e uşor, după 22 de ani de suburbie medievală, să devii metropolă, iar rezultatele nu vin peste noapte. Cei care activăm aici suntem o generaţie de uzură, care pregătim, poate, rostul pentru cei care au să vină.

Liviu POPESCU

One comment

  • hanibal

    Corect,dar ai „uitat” si pe altii(la fel de „buni”)!Spre aducere aminte:Zamfirescu,Francu,Decuseara,Jurcan,Anuta Handolescu,Buican si ultimul cu voia dumneavoastra pe lista….marele Gutau!S-auzim numai de bine!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *