Modernizarea drumurilor și gazele, prioritățile autorităților din Valea Mare

Administrația locală a comunei Valea Mare are pe tapet alte proiecte de investiții pentru care așteaptă finanțare. Este vorba de modernizarea a 11,9 km de drumuri, proiect cu case s-ar termina de asfaltat toate drumurile din localitate. De asemenea, introducerea gazelor naturale, reabilitarea dispensarului medical, a școlii gimnaziale și a celor două cămine culturale din satele Drăganu și Delureni, precum și construirea unui teren de sport sintetic.

”Acest proiect de 11,9 km de drumuri, este un fost proiect care nu a fost eligibil acum doi ani, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. A mai rămas de asfaltat în satul Delureni, un rest de 700 de metri, în satul Pietroasa 2,2 km, în Mărgineni 1,316 m, în Drăganu, cătunul Tortoești 4,056 m ; în satul Drăganu 1,260 m ; în Valea Mare 2,320 m, în total 10,9 kilometri care au rămas neasfaltați. Acum, ca a apărut oportunitatea finanțării prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, l-am reactualizat și redepus, în speranța ca de data asta vom obiține finanțare. De fapt, am depus trei proiecte, cel pentru drumuri, pentru introducerea gazelor naturale și reabilitarea școlii gimnaziale din satul Bătășești. Cererile de finanțare au fost depuse la Comisia Națională de Strategie și Prognoză, urmând a vedea dacă se vor soluționa.”, a declarat primarul Briceag.

Claudia POPA

 

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *