Festivalul de Teatru „Versus.Showcase” îşi joacă miercuri Actul Final

Festivalul de teatru Versus.ShowCase la final de gong. După o săptămână în care publicul vâlcean a avut teatru pe alese, se poate spune că Râmnicu Vâlcea intră din nou sub spectrul festivalurilor de teatru de impact. Această primă ediţie este doar un prolog a ceea ce va urma la Râmnicu Vâlcea.

Despre festivalul vâlcean, regizorul şi selecţionerul spectacolelor care s-au desfăşurat aici, timp de o săptămână, Ştefan Iordănescu spune că şi-a atins scopul, aducând publicului vâlcean într-o serie de piese de teatru fragmente şi imagini despre România ultimilor 100 de ani: „unde am fost, unde suntem  şi ce va fi, o adevărată interogaţie despre noi ca naţiune, ca fiinţă istorică dar şi ca provocare pentru istoria care are să vie”.

Deşi festivalul a prezent în principal o componentă contemporană, publicul a fost receptiv şi s-au creat ample dezbateri despre provocările viitorului.  Publicul vâlcean a confirmat în această săptămână că iubeşte teatru, sălile „fiind pline sau aproape pline” de toate categoriile de vârstă. „Lumea iubeşte teatru, vine la teatru şi rămâne la teatru”

Iordănescu menţionează că a reuşit să aducă în faţa publicului toate tipurile de teatru, „atât cele care au fost, cele care chiar acum se formează”, lansând şi o interogaţie despre cum va arăta teatrul viitorului, condiţia actorului, redimensionarea şi diversitatea vieţii artistice.

De altfel, în fiecare an, festivalul vâlcean va avea o temă centrală şi speră că în viitor acesta va avea şi o componentă internaţională.

După Iordănescu „un festival bun este unul care are o finanţare bună”.

În acest an, parteneriatul public – privat, între stat şi Asociaţia Ataraxia a fost o reuşită la nivel de organizare şi finanţare, dând speranţe că Festivalul de la Râmnicu Vâlcea va creşte an de an, până la branduirea sa.

În ceea ce priveşte viaţa teatrală din Râmnicu Vâlcea, Ştefan Iordănescu spune că va reveni aici şi are un proiect extrem de interesant care vizează o coproducţie a celor două teatre vâlcene „Ariel” şi „Anton Pann”, întrucât a venit momentul ca „oraşul şi judeţul să profite de pe urma acestor două mari instituţii culturale şi să ofere o superproducţie teatrală!

Directorul Teatrului Anton Pann spune că această primă ediţie a festivalului a fost una reuşită şi este convins că „anul viitor va fi una şi mai reuşită”, festivalul atingându-şi toate obiectivele propuse.

Acesta mulţumeşte instituţiilor care s-au implicat în organizarea festivalului: Consiliul Judeţean, UNITER, Ministerul Culturii şi spune că prin acest festival Teatrul Anton Pann s-a integrat şi mai mult în peisajul urban cultural al oraşului.

Teatrul Anton Pann, Consiliul Județean Vâlcea și Asociaţia Ataraxia au organizat la Râmnicu Vâlcea, prima ediție a Festivalului de Teatru „Versus – Showcase Centenar”, proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi susţinut de UNITER.

Prima ediție a acestui festival a cuprins 16 spectacole de teatru realizate atât de teatre instituționalizate, cât și de cele care provin din mediul independent.

Printre cele 16 spectacole selecționate și apreciate de către selecționerul acestui festival, regizorul de teatru Ștefan Iordănescu, s-au numărat și trei spectacole pentru copii. În cadrul festivalului au fost un vernisaj de pictură cu lucrări semnate Gheorghe Dican; lansări de carte; un spectacol de teatru inedit –  „Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec, spectacol care s-a jucat juca timp de 45 de minute într-un autobuz al companiei locale de transport ETA (pe Traseul 1: Shopping City – Colonie şi retur); un workshop despre ceea ce înseamnă arta actorului, un concert în Parcul Copetti. 

Teatrele și spectacolele care au participat la această primă ediție au fost: Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti – „1916”, de Felix Aderca; Trupa de teatru „Amprente” Braşov – „Cercul poeţilor dispăruţi” de Nancy H. Kleinbaum; Macaz Teatru Coop – „N-a fost războiul nostru” de Mihaela Michailov; Compania Jamais vu – „Libretto Solitudine” un text colectiv coordonat de Matei Lucaci – Grünberg; Performance Delivery – „Buzunarul cu pâine“ de Matei Vişniec; Teatrul de Stat Constanţa – „Jurnal de România. Constanţa”, scenariul şi regia, Carmen Lidia Vidu; Unteatru- „Bad talks” de Radu Iacoban; Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea – „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian; „One woman show” – Simona Măicănescu; Teatrul de Vest Reşiţa – „Secretul fericirii la Reşiţa”, texte originale de Mihaela Michailov, Mădălina Ghiţescu – Petre şi Matei Mircioane și Teatrul Anton Pann care participă în acest festival cu două spectacole – „Emisie: Titanic Vals”, după Tudor Muşatescu și „Portofele virtuale”, dramaturgia şi regia David Schwartz. În festival sunt incluse și trei spectacole pentru copii: „Firul de aur”, de Sabina Bălan; „Degeţica” de Hans Christian Andersen și  „Prinţesa şi bobul de mazăre” după Hans Christian Andersen – premieră

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *