O scurtă istorie a industriei vâlcene care azi…nu prea mai este

În anul 1953, la Râmnicu-Vâlcea se înfiinţează Fabrica de Placaje şi Produse Stratificate din Lemn. Întreprinderea – devenită ulterior Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) Râmnicu-Vâlcea – a folosit ca specialişti absolvenţi ai Facultăţii de Industria Lemnului din Braşov, care a conlucrat permanent şi fructuos cu Institutul de Cercetare şi Proiectare a Lemnului din Bucureşti. Ca urmare, la CPL Râmnicu-Vâlcea au fost aplicate, decenii de-a rândul, tehnologii moderne de fabricare a produselor stratificate şi aglomerate din lemn, precum şi ale fabricării mobilei şi ale altor produse finite din lemn. La câţiva ani după privatizare, CPL Râmnicu-Vâlcea a intrat în faliment.

> Industria chimică. În anul 1955, în partea de sud a municipiului Râmnicu-Vâlcea, aproape de staţia CFR Govora, începe construcţia primei unităţi de producţie din domeniul industriei chimice – Uzina de Sodă Govora (USG), zona în care a fost amplasată devenind în timp, prin extindere, Platforma Chimică din Râmnicu-Vâlcea. Unitatea, pusă în funcţiune în anul 1960, valorifică sarea (clorura de sodiu) din zăcământul de la Ocnele Mari, transportată sub formă de saramură printr-un saleduct lung de 12 km. Din anul 1967, aici începe să funcţioneze „cea mai mare instalaţie pentru fabricarea sodei calcinate din ţara noastră”. Ca rezultat al cercetării aplicative din anii ’80, aici se produc şi diverse tipuri de site moleculare. Unitatea, înregistrată în 1990 ca societate pe acţiuni sub denumirea SC Uzinele Sodice Govora SA, este astăzi (2011) proprietea grupului polonez CIEH.
(..)

> În anul 1966 începe construcţia Combinatului Chimic din Râmnicu-Vâlcea, devenit în scurt timp „unul dintre cele mai mari şi mai moderne din ţară…”. În prima etapă, respectiv până în 1970, s-au pus în funcţiune secţiile Electroliză I, Oxo-alcooli I, HCH-Lindan, Monomer I şi PVC I, toate construite pe licenţe străine. În etapa a II-a de dezvoltare (1971-1975), s-au pus în funcţiune secţiile Produşi cloruraţi I şi II, Electroliză III, Oxo-alcooli II, Monomer II şi PVC II, construite parţial sau total (Monomer, PVC) pe baza unor tehnologii româneşti, iar cele cu acelaşi profil productiv cu cele de dinainte (I) la capacităţi de trei-patru ori mai mari. Tot în această etapă, secţia Electroliză I este modernizată şi capătă denumirea de Electroliză II. În cea de-a treia etapă de dezvoltare (1976-1985), s-au pus în funcţiune secţiile Propenoxid, Tiocoli, Fosgen, Policarbonaţi, Pesticide I şi II, Electroliză IV. În toată această perioadă şi următoarea, până prin anul 2000, producţia unităţii, devenită în 1990 societate pe acţiuni sub denumirea SC OLTCHIM SA, a fost continuu diversificată, ca urmare a aplicării în producţie a rezultatelor obţinute în cercetare. După 1995, o parte din producţia de PVC a început să fie prelucrată în secţii specifice, sub formă de granule (OLTGROUP), panouri (PANPLAST), profile pentru ferestre (RAMPLAST) şi ţevi, iar o parte din polioli – să fie utilizată la obţinerea panourilor termoizolante de tip sandwich (OLTPAN). În 1999 a fost pusă în funcţiune secţia Apă oxigenată. După anul 2000, s-au modernizat secţiile Electroliză IV şi Propenoxid şi staţiile de frig şi cele de tratare şi obţinere a apei demineralizate.

> Industria constructoare de maşini. În 1971, pe Platforma Chimică era pusă în funcţiune Întreprinderea de Utilaj Chimic şi Forjă (IUCF) Râmnicu-Vâlcea, actuala SC VILMAR SA, care aparţine grupului francez GENOYER, întreprinderea vâlceană fiind cea mai importantă unitate de producţie a acestuia.

> În anul 1981, în partea de nord a municipiului Râmnicu-Vâlcea, s-a pus în funcţiune Întreprinderea de Echipament Hidraulic (IEH), una dintre cele mai moderne întreprinderi din ţările fostului bloc sovietic şi chiar din Europa, pe atunci singura din ţară dotată cu maşini de prelucrare cu comandă numerică. Până în 1990 a fost cea mai eficientă întreprindere din judeţ şi chiar din ţară, producând echipamente unicat, majoritatea valorificate la export.

> Industria uşoară. În anul 1981a luat fiinţă Întreprinderea de Textile Neţesute din Râmnicu-Vâlcea, cea mai mare şi mai modernă unitate de acest fel din ţara noastră.

> Ştiinţele medicale. În anii 20 ai secolului trecut, medicul Ion Puţurianu, doljean de origine, dar stabilit, după 1903, în Râmnic, a inventat serul şi vaccinul anti TBC, descoperire pe care a popularizat-o prin mai multe lucrări, fiind chiar premiat de către dr. Obreja. „Acest mare medic – aprecia scriitorul prof. Nicu Angelescu – renunţase la practica unei profesiuni, hotărât să-şi închine toată viaţa luptei contra tuberculozei. Construise un sanatoriu la Olăneşti ( . . . ), bolnavii alergau din toate părţile ţării la Olăneşti, ca la un liman de mântuire”. S-au mai ilustrat: în chirurgie şi urologie – Ion Albescu (născut în Bucureşti, dar stabilit, după revoluţie, în Goranu, unde a înfiinţat Societatea de Binefacere Straubing, având o mare contribuţie în îngrijirea sănătăţii râmnicenilor şi a altor vâlceni); în ORL – Elvira Maria Liliana Popescu din Râmnicu-Vâlcea; în chirurgie generală şi urologie – Grigore Schileru din Râmnicu-Vâlcea; în pediatrie – Dragoş Serafim (originar din Băbeni), cu contribuţii esenţiale, de interes şi notorietate internaţionale, în domeniul mortalităţii infantile şi al protecţiei copilului.

> Centrul de Cercetare OLTCHIM Râmnicu-Vâlcea. În anul 1970, a luat fiinţă Centrala Industrială de Produse Anorganice (CIPA) cu sediul la Combinatul Chimic Râmnicu-Vâlcea, care până atunci fusese inclus în Grupul Industrial de Chimie Piteşti. Din această centrală, mai făceau parte, pe lângă acesta, Uzina de Sodă Govora şi Uzinele Chimice Ocna-Mureş, Târnăveni şi Turda, la care s-au adăugat, mai târziu, Combinatul Chimic Giurgiu şi Uzina de Apă Grea Drobeta-Turnu Severin.

> În anul 1969, în cadrul Combinatului Chimic Râmnicu-Vâlcea s-a înfiinţat Serviciul Cercetare, a cărui activitate a fost orientată spre rezolvarea problemelor de calitate şi a celor legate de testarea şi valorificarea produselor secundare. În strânsă legătură cu acest serviciu, în anul 1971 a luat fiinţă Serviciul Piloti, care s-a specializat în experimentarea în instalaţii pilot, a unor tehnologii noi pentru dezvoltarea Combinatului Chimic Râmnicu-Vâlcea, elaborate în faza de laborator, de către ICECHIM Bucureşti, Centrul de Chimie Organică Bucureşti, Petrochim Ploieşti şi alte unităţi de cercetare în domeniul chimiei. Până în 1980, s-a construit la Râmnicu-Vâlcea cea mai mare bază de instalaţii pilot din ţară, în care s-au pilotat peste 30 de tehnologii noi, majoritatea – aplicate în cadrul Combinatului Chimic Râmnicu-Vâlcea. Cele două servicii desprinse din cadrul Combinatului Chimic, au constituit baza înfiinţării, în anul 1974, a Centrului de Cercetări pentru Produse Anorganice (CCPA) Râmnicu-Vâlcea, unitate de cercetare separată de producţie şi subordonată Institutului Central de Chimie. La înfiinţare, Centrul de Cercetări Râmnicu-Vâlcea a fost organizat în două sectoare de activitate: Laboratorul „Cercetare PVC” şi Laboratorul „Piloţi”, care reflectau structura de fabricaţie de atunci a Combinatului Chimic Râmnicu-Vâlcea.

Statistic vorbind, în perioada 1976-1980, pe Platforma Chimică de la Râmnicu-Vâlcea au intrat în funcţiune 23 capacităţi de producţie noi, din care 22 – concepute pe bază de cercetări proprii, iar în perioada 1981-1985, pentru CIPA Râmnicu-Vâlcea, au fost aplicate 55 de tehnologii noi în 38 de instalaţii industriale.

Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Râmnicu-Vâlcea. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Râmnicu-Vâlcea a luat fiinţă în anul 1977, având alocată la înfiinţare o suprafaţă de 1050 ha de teren pe care să-şi desfăşoare activitatea. În prezent (la nivelul anului 2008), suprafaţa deţinută de această unitate de cercetare-dezvoltare este de numai 310 ha, cu „perspective” de diminuare. SCDP Râmnicu-Vâlcea este o instituţie publică, având personalitate juridică. Organul administraţiei publice de profil – Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, organul ierarhic superior – Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” Bucureşti, iar coordonarea ştiinţifică se asigură de către Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti.

Activitatea staţiunii reiese chiar din denumirea sa – cercetare şi dezvoltare pentru pomicultură –, ea fiind axată pe culturile de prun, nuc, alun, castan, măr, soc, trandafir şi rodie. Unitatea s-a specializat în ameliorarea genetică şi conservarea resurselor genetice la plantele pomicole, dezvoltând baza genetică pentru prun, nuc, alun, castan şi soc negru.

sursa: Biblioteci Vâlcene

Loading...

One comment

  • Această istorie trebuie distribuită ,poate o citesc si cei care slăvesc păna la cer , democrația asta,care ne a dat LIBERTATE !!Acest dezastru din Rm.Vălcea ,a fost provocat intenționat in toată țara!!Vai de generațiile care vin!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *