Cea mai cunoscută poezie a Primăverii (Primăvară vino iar la noi în ţară), scrisă de un vâlcean, Marin al Logofătului

Câţi dintre români nu în memorie versurile poeziei „Vino primăvără” sau măcar prima strofă „primăvară, primăvară/vino iar la noi în ţară/cu verdeaţă pe câmpie/şi cântâri de veselie/. Versuri publicate ani de-a rândul în manualul de citire pentru clasele primare?

Puţini ştiu însă că aceste versuri minunate, cu care au crescut toţi copiii din România, aparţin poetului Marin Predescu, poet vâlcean, din comuna Măciuca.

Da, Marin Predescu s-a născut pe 23 februarie 1891, în satul Botorani, din comuna Măciuca. Încă din copilăriei, oamenii din sat i-au spus, Marin al Logofătului şi asta pentru că tatăl său, învăţătorul din Botorani, făcea cam toate treburile publice, fiind în reptate rânduri revizor şcolar, primar, casier, perceptor sau notar comunal.

Mama lui Marin era o femeie simplă, de la ţară,ce se trăgea totuşi dintr-o familie cu ceva stare materială.

Având înclinaţie spre învăţătură şi încurajat de părinţi, după absolvirea claselor primare în satul natal, Marin al Logofătului pleacă la Râmnicu Vâlcea, unde urmează Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti, avându-l coleg pe viitorul Arhiepiscop al Chişinăului şi Mitropolit al Basarabiei, Efrem Enăchescu, tot din Măciuca.

Ucenicia şi-a făcut-o îndeplinind diferite funcţii pe lângă Episcopia Râmnicului, ataşat unor cunoştinţe şi nume din clerul epocii, de la care a avut multe de învăţat în tainele vieţii şi ale vieţii.

La 17 ani, Marin Predescu se întoarce pentru o scurtă perioadă, în satul natal, pentru ca mai apoi să devină cântăreţ în Parohia Drăgăşani. Dorinţa lui de perfecţionare ca slujitor al bisericii l-a determinat să-şi încerce norocul în capitală. Drept urmare, din anul 1912 se stabileşte în Bucureşti, fiind la început cântăreţ la Biserica Dobroeşti, trecând ulterior prin mai multe parohii, până la ieşirea sa la pensie de la Biserica Sfântu Gheorghe, în 1941.

Activitatea sa de cântăreţ a fost totuşi întreruptă timp de 4 ani, când a fost încorporat şi concentrat, în Primul Război Mondial. În timpul războiului a urmat şi absolvit Şcoala de Ofiţeri, la cavalerie, unde a ieşit cu gradul de sublocotenent în rezervă.

Activitatea sa de slujitor al stranei, devotamentul său faţă de biserică, cultura lui generală, l-au determinat pe Ion Popescu-Pasărea să-l propună şi să fie ales în 1943, preşedintele Asociaţiei Generale a Cântăreţilor Bisericeşti din România.

Cu poezia, Marin Predescu a cochetat încă de pe vremea studiilor, dar mai ales după mutarea sa în Bucureşti, când este şi gazetar. Fără însă a renunţa la cariera sa ecleziastă a combinat cele două pasiuni – literatura şi gazetăria.

Timp de 18 ani, între 1926 şi 1944 a fost pe rând, editor, redactor sau secretar de redacţie la cunsocutul cotidian „Universul”, din Strada Brezoianu, redacţie condusă de exigentul Stelian Popescu. Concomitent a colaborat şi cu alte gazete ale vremii – Epoca, Neamul Românesc, Gazeta Poporului. În această calitate i-a cunsocut personal şi s-a bucurat de aprecierea lui Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, Pamfil Şeicaru, Victor Ion Popa şi Victor Eftimie.

Activitatea sa literară este concretizată în volumele „Cântăreţii Stranei”, „Evanghelia de la Ioan”, „Copiii-florile vieţii” sau „Zâmbetele vieţii mele”, ultimul fiind volumul care cuprinde celebra poezie a Primăverii…

Neavând copii, la stingerea sa din viaţă, în 1979, manuscrisele dar mai ales biblioteca sa deosebit de bogată s-au împrăştiat care pe unde. Astăzi, strănepotul său, colonelul în retragere, Virgil Catrinoiu le-a recuperat parţial şi intenţionează să le adune între coperţile unei cărţi.

Cronicile Radio România Actualităţi – 22.08. 2010 – redactor Ion Anghel”

Vom publica în paginile Râmnicu Vâlcea Week o serie de reportaje care au fost difuzate, de-a lungul timpului, de cunoscutul corespondent Ion Anghel. Om de presă, retras în rezervă (sic!), azi este unul dintre cei mai buni diriginţi de şantier din judeţul Vâlcea, evident, întorcându-se la prima sa iubire – ingineria.