Lupte aprige între Paşa Buicanologlu şi Vodă Konstantin Rădulescordat pentru tronul Valahiei de Vâlcea

Suntem în anul 7934, când, pe tronul imperiului, se afla marele sultan de origine germanică Mehmet Iohan Plăvanicul, iar principatele erau sfâşiate de luptele interne dintre diverşi pretendenţi la tron, boieri şi principi care ocupau vremelnic scaunele voievodale.

Recent, la Stanbul, îi fusese retezat capul vizirului Dragnologlu, fost bei de Deliorman,  pe motiv de furăciune din averea otomană, iar toţi cei pe care îi protejase erau acum în pericol de a le fi râvnite poziţiile.

Aşa se face că Paşa Cristos Buicanologlu, grec de origine lovişteană, revendica acum scaunul Valahiei de Vâlcea, ocupat de Konstantin Rădulescordat, scaun pe care acesta din urmă îl deţinea prin firman domnesc de la Vodă Câlianu I. Vodă care fusese răpus de boală grea în urma luptelor din Câmpiile Loviştei, cu Paşa Buicanologlu. Pe vremuri, paşa reuşise să-şi impună vremelnic un vasal pe tronul Valahiei de Vâlcea, pe boierul Pasat Bâlbâitorul, domn slab însă şi neiubit de norod.

 Şi cronica spune că, în anul 7934, de februar, trecu apele Oltului, cu sprijin de la Orban Paşa, întreg aliotmanul lui Buicanologlu, în marea confruntare ce urma să aibă loc pentru cucerirea tronului Valahiei de Vâlcea. Sprijinit de o armată de iscoade, Paşa Buicanologlu începu amar de lupte de hărţuială în micul principat oltenesc. Totul, pentru a întoarce norodul împotriva lui Konstantin Rădulescordat.

„Toţi cronicarii sunt plătiţi cu simbrie de acest… acest slujer!” striga, bolnav de furie, Buicanologlu. Nu ştia de sfaturi, se credea îndreptăţit să fie judecător, conducător şi înţelept. Aşa căzu victimă şi jupâniţa Aurica de pe Luncavăţ, căreia Buicanologlu, împreună cu o gardă de spahii, îi luă capul pe motiv de trădare, că se avea prea bine cu stolnicul Eugeniu şi că primise galbeni în dar de la vodă Konstantin, să repare potecile domneşti, bolniţa satului… Jupâniţa fusese, pe vremuri, dintre oamenii lui Buicanologlu. Însă pe boierul Avanescu paşa nu-l execută, de frică să nu-şi pună în cap norodul, deşi boierul Avanescu îl stuchia şi-l suldămliza pe Buicanologlu pe unde mi-l prindea,  însă cu curagiu şi cu demnitate.

„Uite, dă leşii afară din principat”, striga paşa nervos.

Leşii care veniseră să sugă de resurse acest pământ, să pârjolească munţii de comori. Paşa însă nu contenea să acuze domnia lui Konstantin de jaf şi furt, uitând, pesemne, că galbenii cu care dormea el, Buicanologlu, sub divan, erau de zeci de ori mai mulţi decât aveau toţi Rădulescordaţii la un loc.

În fiecare sat şi cătun prin care trecea, paşa Buicanologlu ameninţa că pe mulţi o să-i popească când va fi uns domn şi era nervos că norodul nu vede ce om corect şi cu frica lui Dumnezeu este el. Pesemne, nu înţelegea că socotelile de la Stanbul nu se potrivesc cu cele din Valahia Mică. Iară norodul ştia că Buicanologlu e un alt fanariot care are rubedenii de hrănit, haraciu de pus, văcărit de hotărât şi alte cele duhoase de făcut. Boierii erau împărţiţi, dar nu prea îl aveau la suflet pe Buicanologlu. Nu ştiau însă dacă grupul lui Radulescordat va răzbi şi anul care urma.

Nici sultanul nu era prea bine văzut, un tânăr ofiţer Mustafa Barna Danaturk dorea o răzmeriţă generală şi terminarea cu vechile caste feudale, inclusiv coana Ruxandra Vasilichii punea la cale vicleşuguri şi pizmuieli pentru a-l da jos de pe tron pe sultan.

Tulburi vremuri erau în acel timp, în care arogantul paşă Buicanologlu râvnea la scaunul Valahiei Mici şi era nervos că norodul nu-l iubeşte şi nu-l vede ca pe mare salvator. Norodul nu e prostan, nu e nărod, cum se spune, şi ştia bine trecuturile lui Buicanologlu, lăcomia acestei paşale, vanitoşeniile şi pizmuielile de care dădea dovadă şi nu voia ca să le uite.

de Mihail Şpagoveanu şi Dimitrie Camtemiri

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *