Un profesor a strâns bani să ducă 27 de copii, olimpici şi orfani din Gorj, într-o excursie la Călimăneşti

De multă distracţie şi nenumărate surprize au parte şi elevii merituoşi ai unei şcoli din Gorj dar şi copii de la Centre de Plasament din zonă. Pentru o săptămână toţi au plecat în vacanţă iar cheltuielile au fost plătite de un profesor de religie. Ajutat de oameni cu suflet mare şi câţiva colegi, dascălul a făcut o misiune din a-şi duce elevii proveniţi din familii cu venituri modeste să cunoască zone din ţara în care trăiesc.

În fiecare dintre cele patru zile petrecute în staţiunea Călimăneşti, cei 27 de copiii din Gorj au luat micul dejun împreună cu cei cinci profesori, apoi au stabilit împreună ce activităţi vor desfăşura. În prima zi s-au plimbat cu barca, iar pe seara au cântat şi au stat în jurul unui foc de tabără ca o mare familie.

Povestea acestor tabere a început în urmă cu 12 ani. Profesorul de religie a vrut să le ofere o răsplată atât elevilor olimpici, cât şi celor neajutoraţi.

„M-a frământat mereu gândul ăsta că nu putem face sau de ce nu facem mai mult, de ce nu investim mai mult în valori, de ce nu apreciem mai mult ceea ce avem şi stiţi cum este vorba aceea, dacă nu poţi schimba lumea, măcar schimbă-te pe tine”, a spus Adrian Popescu, profesor religie.

De aici până la a transforma în realitate proiectul, nu a fost decât un pas. Banii au fost strânşi de la diferiţi sponsori, care i-au încurajat ideea.

Pentru supravegherea elevilor s-au implicat alte patru cadre didactice din şcoală.

„Am socializat tot timpul cu ei. i-am implicat în toate activităţile noastre, atât de mult s-au bucurat să gătească împreună cu noi, au simţit dragostea aceea de a avea o familie, de a participa alături de copiii noştri la toate activităţile pe care le-am organizat”, a povestit profesoara Maria Boncu.

Copiii au mers în drumeţii şi pelerinaje la mânăstirile şi cascadele din zonă dar şi la Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *