Cer scuze administraţiei Parcului Buila – Vânturariţa fiindcă am susţinut interesele polonezilor în detrimentul naturii noastre

Nu ştiu câţi alţi fraieri mai sunt pe pământul Vâlcii, dar, cu siguranţă, eu mă număr printre aceştia. Şi, din păcate, nu se mai poate face nimic.

Recunosc aici, în aceste rânduri, că am făcut un lobby susţinut pentru o industrie poluantă şi distructivă, a unor proprietari străini, o industrie care va mutila unul dintre cele mai frumoase parcuri din România:  Parcul Buila – Vânturariţa. În detrimentul naturii.

Nu sunt singurul, eu sunt doar un mărunt gazetar, dar împreună am acţionat toţi – parlamentari de toate naţiile, primari, preşedinte de CJ, toţi ne-am implicat, gândindu-ne că păstrăm viabile nişte locuri de muncă, într-o industrie care poluează şi care distruge sănătatea noastră, dar şi pe cea a angajaţilor. 

La scâncetele lui Witek Urbanowski, timid, plăpând, patetic, am sărit cu toţii în ajutorul omului sărman şi neputincios care părea. Şi, mai mult, s-a modificat o lege, prin care polonezul de la CIECH Soda poate acum să distrugă un areal din frumosul arhipelag al Căpăţânilor.

Un tip atât de abil ne-a tras pe sfoară şi ne-a păcălit, iar noi, cu bune intenţii, am sărit în ajutor. Aşa m-am certat aici cu Asociaţia Kogayon, cărora le cer scuze, cu oameni de bună credinţă, cu tineri care au spus că sunt nebun, unde e Vâlcea aia frumoasă, pe care o prezint şi o apăr etc.

Am închis ochii la faptul că mocăniţa noastră turistică nu mai există, că nu mai e decât un şir de tablă ruginită care cară piatră, deraind o dată la două zile, pe linia aia veche, neschimbată de zeci de ani. Am închis ochii la apele tulburi care vin dinspre platformă. Nu am ascultat vocile sodiştilor, care spuneau că, deşi lucrează în condiţii aspre, sunt plătiţi prost şi ameninţaţi că, dacă mişcă în front, zboară.

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Am trecut cu vederea aceste aspecte şi am făcut scut în jurul polonezilor de la sodă, chiar dacă preţul este uriaş. Un întreg munte urmează să fie decapitat, iar peisajul selenar care se vede în dreapta Arnotei se va multiplica înzecit, asta doar ca polonezii să aibă front de lucru şi profit.

După ce munca noastră de distrugere cu bună ştiinţă s-a încheiat cu succes pentru polonezi, scroafa s-a suit în copac şi acum vrea abur industrial moca. Din nou, cu aceeaşi placă: de a arunca peste bord salariaţii.

Nu mai ţine, pane Urbanowski. Gata, a-nţărcat bălaia! Am fost odată fraieri şi ne-am pus la picioarele tale, dar gata! Faci ce vrei. Închide şi fabrica, fac pariu că oamenii aceia îşi vor găsi de muncă foarte repede, iar noi vom rămâne cu un parc natural întreg, neatins de foamea ta după calcar.

Am greşit, repet, şi ce nu aş da să dau timpul înapoi şi să gândesc mai lucid de astă dată!

Nu am cum, iar în următorii zece ani, cel puţin, polonezii ne vor muta munţii ăia frumoşi de lângă Arnota ca să facă ei profit. Noi vom rămâne cu praful şi toxicitatea, fără păduri, fără aer curat,  iar ei cu milioanele de euro.

Nu-i aşa că zâmbeşti, pane Witek, de acolo, de după perdele, spunându-ţi cât de fraier e poporul ăsta?

Liviu POPESCU

3 comments

  • Lili

    Faceti ceva ca aveti avocați si destule pârghii nu sta si te vaicarii degeaba,dai afara cu consiliul județean, mișcați noi pe unde o sa ne plimbam

  • Ion

    Ai tu vreun sfat pt copii angajaților de la Bistrita?

  • Roxanna

    La ce mai folosesc ‘scuzele? Nemernicia nu are limite. Dezgust și scârbă. În Buila încă se taie și se exploatează. Duceți-vă spre Cantonul Cheia si va veți convinge… și câte mai sunt și nu le știm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *