Teatru de vară la țară, pentru prima dată la Pietrari

Celebra satiră comică „Doctor fără voie” de Molière – Joi, 11 iulie de la ora 21.30, la „Castel”, adică în curte la Jana lu’ Cîrstei

 

În fiecare vară, o trupă formată din actori profesioniști traversează țara în lung și-n lat aducând magia teatrului în cele mai neașteptate locuri. Șurile și curțile sătenilor, grădinile și parcurile de vară devin pentru o seară săli de spectacol. Inițiat în anul 2013 la inițiativa regizorului Victor Olăhuț, proiectul a fost prezent până acum în 49 de localități – sate, comune și orașe din România. S-au jucat, cu titlu gratuit, mai bine de 70 de spectacole pentru mii de spectatori care au văzut pentru prima dată chiar în sânul comunității lor piese de teatru clasice sau contemporane.

Județul Vâlcea s-a dovedit de-a lungul timpului o gazdă primitoare pentru proiectul nostru. Caravana „Cultură’n Șură” a mai fost prezentă până acum în curte la nea Miti din Titești precum și în grădina casei Dinulescu-Zimbru din Vaideeni.  Prin intermediul EduCab și al partenerilor noștri locali, primăria și biblioteca din comună, aduce teatrul profesionist pentru prima dată în comuna Pietrari.

Actorii Marin Grigore, Ioana Rufu, Marius Costache, Iulian Gliță, Bogdan Costea, Lavinia Cosma și Florentina Năstase dau viață personajelor din celebra satiră comică „Doctor fără voie” de Molière în regia lui Victor Olăhuț. Spectacolul este o reinterpretare modernă a piesei clasice, în care se caută răspunsul la întrebarea:  „În ce măsură haina îl face pe om? (sau, în cazul nostru – halatul pe medic?)” Spectacolul a fost premiat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Atelier” ediția 2018.

 

Vă așteptăm, așadar, joi, 11 iulie de la ora 21.30 la „Castel”, adică în curte la Jana lu’ Cîrstei din Pietrari, pentru a urmări împreună cu spectatorii din sat o comedie apreciată atât de publicul larg cât și de cel de specialitate. În timpul zilei, actorii trupei vor susține un atelier de teatru pentru copii, cu participarea gratuită.

Programul caravanei poate fi urmărit pe site-ul www.culturansura.ro și pe pagina de facebook/culturansura.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Parteneri: EduCab România, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Teatrul Podul, Tur Cento Trans, S.C. Prutul S.A., ArkMedia Advertising, Primăriile comunelor Pietrari, Slimnic, Arpașu de Jos, Biblioteca ASTRA Sibiu, Biblioteca Pietrari

Partener media: Radio România Cultural

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Loading...

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *