Vâlcea ar putea trăi din turism, dar nu cred că vrea sau habar n-are…

Am fost recent în Croaţia şi Muntenegru. State care, efectiv, trăiesc cu precădere din Turism şi au încasări de milioane de euro. De ce? Pentru că se pricep să pună în valoare ce au şi ştiu să taxeze inclusiv aerul pe care îl respiră turiştii.

Vâlcea, păstrând evident proporţia, este un judeţ turistic, dar unul care nu trăieşte din turism. Pentru că nu ştie sau nu vrea.

Din punct de vedere al patrimoniului, al obiectivelor, al parcurilor naturale, Vâlcea se află pe primul loc în România. Din punctul de vedere al turismului, este pe locul 10.  Mă refer la economia turismului. Şi asta doar din inerţie, pentru că noi nu avem o strategie, un management, un marketing, nu avem încasări, nu avem o gândire a eficienţei.

De exemplu: avem 2 parcuri naţionale. Total neamenajate. Salvamontul se ocupă de trasee. Dar aceste parcuri nu au trasee pentru turişti. Nu mă refer la traseele pentru montaniarzi. Mă refer la traseele pentru turişti, adică pentru familii, copii, vârstnici etc.

Sincer, nu m-ar deranja deloc dacă aş da 50 de lei să intru în Parcul Cozia sau în Buila, dacă aş plăti parcarea 2 euro pe oră. Dar doar dacă aş şti că, atunci când ajung în Parcul Buila, am la dispoziţie 10 trasee, cel puţin, care să mă ducă la cascade, la puncte de observaţie a faunei sau vegetaţiei, la peşteri, la izvoare etc. Mă refer la trasee de familie. Bine amenajate, bine gândite.

Turismul costă. Nu este moca, nu este gratis. Orice obiectiv trebuie plătit. Şi aceşti bani trebuie să se reflecte în ofertă şi în calitatea ofertei. În Croaţia scoţi zeci de euro pentru a vedea un parc natural. În Vâlcea nu scoţi nimic, dar nici nu vezi mare lucru. Ai nişte hărţi şi GPS-ul din buzunar, dar atât.

În Vâlcea nu există parcuri de rulote. În toată Europa, toate zonele turistice au zeci şi sute de parcuri de rulote. Lângă fiecare catedrală reformată, catolică etc. sunt terase, restaurante, cafenele. Fiecare pod care are cel puţin 100 de ani vechime este un obiectiv.

Acum vreo 4 ani, a fost descoperită Cascada Scoruş. Nici până în prezent Cascada nu produce bani turistici. Nu există drum amenajat până acolo, nu există parcare, nu există taxe de intrare, nu există nimic.

Economia turistică a judeţului Vâlcea este un haos. Nu este unitară. Nu avem un promo al ţinutului vinului, cum este în Voivodina sau Muntenegru. Ştim noi, vâlcenii, de el. Nu există un circuit al conacelor, al mănăstirilor. Nu ştiu câte mănăstiri au ghizi în 3 limbi străine.

Nu există un circuit care să lege staţiunile balneare între ele. Îi propun preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea să dea, naibii, jos hărţile alea de intrare în judeţ şi să conceapă nişte panouri uriaşe, pe care să fie scrise toate obiectivele turistice din judeţ. Nu de alta, dar avem 2 UNESCO. Ştie cineva asta?

Turismul, repet, costă. Şi nu trebuie să fim populişti. Şi să nu ne folosim de asta. Vreţi să vedeţi Vâlcea, atunci scoateţi bani din buzunar. Dar asta te obligă să arăţi impecabil. Să ştii să aranjezi, să pui în valoare, să amenajezi tot ce ai. De la parcul fosilier de la Sălătrucel până la Vârful Romani. Vrei să urci la Vârful Romani, plăteşti la barieră. Vrei să urci pe Transalpina, plăteşti. Vrei să intri în Olăneşti, în Călimăneşti, în Govora, plăteşti.

Am greşit când am insistat la Romsilva să scoată barierele. Nu, acestea trebuie puse, dar nu de Romsilva, ci de autorităţi. Şi, acolo, pusă o taxă. Iar acei bani trebuie folosiţi pentru a plăti angajaţi, a amenaja, a ecologiza… Şi nu sume modice.

Trebuie doar să trăim şi noi din turism. În Vâlcea, trebuie să existe un Departament gen Minister al Turismului. Şi acesta să fie primul birou din Consiliul Judeţean. Acest Departament trebuie să coordoneze totul şi să facă bani. Şi acolo trebuie aduşi profesionişti.  Până ce nu vom face asta…, ne vom dezvolta haotic şi pompieristic şi ne vom bucura că, mamă, ce frumos judeţ avem, dar cât de sărac!

Liviu POPESCU

P.S. Jumătate din banii de vacanţă în Croaţia i-am dat pe taxe de drum şi pe vizite/intrări la obiective turistice.

Loading...

2 comments

  • Constantin

    Noi nu avem, oricum, strategii pentru nimic. Noi nu avem strategii urbanistice de dimensionare a aglomerarilor imobiliare, nu facem nicio relatie de proportionalitate cu retelele de servicii, nu avem strategii de dezvoltare a retelelor de drumuri, nu avem strategii de arhitectura peisagistica, noi nu stim ca padurile ne tin in viata si sunt si parte a turismului, noi nu stim sa ne dezvoltam. Daca s-ar putea, ar fi ideal, doar sa furam in vreun fel de undeva. Astia suntem noi iar politicienii care ne conduc sun reflexia noastra si ne complacem cu ei.

  • Bine intentionat

    Bine punctat Liviu , sper sa apuc cât mai traiesc sa vad si eu in România măcar pe jumătate la ce-am vazut la altii .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *