La Bruxelles, PSD şi USR s-au aliat, la Bucureşti se încaieră iar la Vâlcea PSD se luptă cu PNL

Dacă PSD nu se va clarifica doctrinar, riscă să rămână fără electorat.

Este ceea ce repet de mai bine de un an aici, în afară de accidentul Dragnea, care a scos PSD în afara orbitei politice, partidul nu are nimic cu social-democrația. Paradoxal, din punct de vedere al mesajului din ultimii ani, PSD este un partid de dreapta, în nici un caz nu are tangenţe cu socialiştii europeni

Lumea a evoluat după anii 2000 iar stânga s-a raliat noilor realităţi sociale, upgradându-l pe Marx spre o nouă societate. Universală, fără graniţe, egalitaristă, cu o religie diminuată, cu o anulare a principiile vechi care ţin de tradiţii. Cu o aplecare spre minorităţi, spre drepturi, chiar şi cele sexuale. Stângă europeană sau mai bine spus stângă mondială este adepta globalismului, este cea care este exportată prin corporaţii, anulează toate conceptele vechi, identitare, care țin de proprietate, familie, creștinism, tara. O flexibilitate a domiciliului, un salt social, corectitudine politica.

PSD nu are nimic în comun cu asta. Toate mesajele partidului, exceptând pe cele cu justiţia lui Dragnea, merg spre opus, spre conservatorism, spre naţiune, inclusiv cu extrema suveranistă. Păstrarea valorilor, economiei naționale, protectionism, familie tradițională, etc.

În acest moment, PSD se află la o răscruce. Din care riscă fie să dispară, dacă nu se clarifică. În orice caz, numele nu mai are niciun sens, să ţină de particula „S”.

Dacă vor să fie de stânga trebuie să îmbrăţişeze toate teoriile globaliste ale USR şi Cioloş, să schimbe complet retorica naţională, spre progresism. Îi vedem oare făcând asta? Mă îndoiesc.

Atunci cui se vor adresa? Şi cum? Pentru că electoratul care i-a trimis pe pesedişti în parlamentul european, nu i-a trimis în tabără stângii progresiste, alături de Renew, ci de fapt, i-a trimis într-o zonă conservatoare, acolo unde este PNL. Amuzant nu?

Să renunţe la S-ul din titlu şi să devină un partid naţional democrat? Este o variantă. Asta înseamnă că se suprapun teoretic cu electoratul dreptei conservatoare. Dar oare sunt credibili? După 3 ani de legi ale justiţiei, de au răsculat o societate şi o Europa, ce şanse au de rebranduire? Totul depinde de oamenii care vor comunica.

În orice caz, toţi cei care i-au votat, cele 2 milioane de alegători, au votat exact mesajele de dreapta, cele care ţin de naţiune, tradiţii, românism. În niciun caz de stânga.

Am privit azi conferinţa extraordinară a PSD la Vâlcea. Se învârt în cerc şi nu găsesc portiţa de ieşire. Pentru că nu ştiu cum să o facă. Fie trec pe dreapta, fie se duc spre mesaj progresist. E dificil şi una şi alta, dar dacă nu fac o mişcare totală, din moartea clinică în care se află acum, vor muri de tot…

De aceea toate anomaliile care se întâmplă acum. De la alianţa cu USR de la Bruxelles, la conflictul politicianist cu USR de la Bucureşti şi la atacurile personale de la Vâlcea, cu PNL.

Tare mi-e teamă că congresul de la Bucureşti nu va lămuri nimic. O vor confirma pe Dăncilă dar nu vor avea nicio direcţie şi se vor înpotmoli, orbecâind după electorat. Nu vor găsi electorat până ce nu vor avea clar un nume şi un mesaj.

Până atunci PNL caută să se lămurească doctrinar iar scandalurile cu USR sunt fireşti, pentru că sunt adversari ideologici apriori. Şi este clar că între USR şi PNL nu va exista niciodată o alianţă. Ar fi total împotriva naturii.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *