Populația din Sălătrucel solicită introducerea gazelor naturale

După răspândirea zvonului în comunitatea din Sălătrucel, cum că primăria lucrează la implementarea unui proiect ce privește introducerea rețelelor de gaze naturale,  luna trecută, un număr de 140 de persoane din comună au cerut primarului Nicolae Sima, în baza unui tabel cu semnături, introducerea rețelelor de gaze naturale. Edilul, nu a stat pe gânduri și în scurt timp a și obținut ATP (avizul tehnic de principiu) – avizul emis de operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale, la cererea unui solicitant, care conține informații preliminare privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale în satele comunei Sălătrucel. Totodată, potrivit primarului Sima, unitatea administrativ teritorială face demersurile necesare pentru concesionarea sistemului de distribuiție conform metodologiei aprobate de Ministerul Energiei prin H.G 209/2019, pentru 15 kilometri de rețele, cât prevede proiectul.

”Alte investiții la care se  lucrează privesc extinderea a 4,6 km de canalizare, la care s-a și finalizat documentația, pentru  satele: Sălătrucel, Șerbănești, ulițele: pod Bănățeni, Anuța-Cernești, La Popescu, La Torcea, Stejarului și Arbatu. Avem 12 km de canalizare și cu aceștia 4,6, vom avea 16,6 km. Alimentare cu apă avem tot 12 km și vom mai extinde pe DJ 703 G, către Berislăvești, încă 850  m, cu bani de la bugetul local”, a declarat edilul.

Claudia POPA

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *