Troiţa ridicată pe locul unei gropi comune din Muereasca; 200 de prizonieri ucişi de armata austro-ungară

În iarna lui 1917, trupele austro-ungare au ocupat împreună cu cele prusace judeţul Vâlcea iar armata română, ce mai rămăsese din ea, aici, în zona Olteniei a fost silită să se predea.

Din comuna Bujoreni, Dăeşti, Râmnicu Vâlcea şi Muereasca au fost luaţi peste 200 de prizonieri. Femei şi bărbaţi, bănuiţi că ar sabota noua stăpânire. Aceştia au fost ţinuţi pentru o săptămână în vagoane în gara Bujoreni. Din cauza frigului (februarie 1917), câţiva au murit.

S-a luat decizia de a-i duce spre închisoarea impovizată de la Călimăneşti. Pe jos. Numai că la intrarea în Muereasca, convoiul cu prizonieri, a luat-o la stânga. Prizonierilor li s-a spus că vor fi duşi totuşi la Mănăstirea Frăsinei.

Flămânzi, loviţi, bolnavi, oamenii au înaintat bucuroşi că scapă de iadul marşului şi că preoţii cu siguranţă vor avea grijă de ei.

Numai că la marginea pădurii din zona Plopu Tobuleaţa, trupele care îi păzeau au spus că e nevoie de o pauză. Apoi a fost adusă o mitralieră şi….a început masacrul. Toţi cei 200 de prizonieri au fost omorâţi. 60 dintre aceştia erau din Muereasca.

Groapa comună a fost descoperită târziu, în anii 60, când s-au făcut săpături în zonă. A fost montată o troiţă, dar comuniştii au demontat-o.

În acest an, localnicii au decis că memoria celor care au sfârşit în 1917, într-un februarie geros, merită o troiţă şi poate cândva un monument.

Comunitatea a luat această iniţiativă, s-au implicat preoţii de la Mănăstirea Frăsinei, preoţii din bisericile din comună, Primăria Muereasca a eliberat rapid actele şi astfel, în scurt timp, un monument care să amintească de eroii care au pierit atunci a fost dezvelită….

Liviu POPESCU

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *