În acest weekend Teatrul Muncipal „Ariel” este implicat în numeroase evenimente culturale

Teatrul Municipal „Ariel”, Râmnicu Vâlcea va participa sâmbătă, 18 mai 2019, la Târgu Jiu, în cadrul Zilelor „Elvira Godeanu”, ediția a XVIII-a, cu spectacolul „Cenușăreasa” de Frații Grimm, regia Alin Păiuș, spectacol ce este inclus în secțiunea intitulată „Zile de poveste – spectacole pentru copii”, ce se va desfășura în perioada 15 mai – 1 iunie 2019.

Acest festival este organizat de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu.

* * *

La invitația Teatrului Municipal „Ariel”, Teatrul „Stela Popescu” București va prezenta publicului vâlcean două reprezentații ale spectacolului „Micul Prinț”, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, un concept teatru-dans de Ioana Macarie. Spectacolul se va juca la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 10:00 și la ora 12:30.

Sinopsis:
Micul Prinț este un spectacol de teatru – dans despre inocența copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, un cuplu copil – adult, o relație umană care poate fi regăsită în orice familie. În această aventură, copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere și să prețuiască lucrurile valoroase din viața sa – bucuria și jocul, generozitatea, bunătatea și frumusețea. Tot ele îi vor călăuzi în anevoiosul și uneori durerosul proces de maturizare. Adultul face o călătorie în sens invers și descoperă importanța inocenței în viața matură. Este o poveste despre prietenie în sensul ei cel mai pur, prietenia care depășește barierele de vârstă și spațiu.
De ce teatru – dans? Dansul este un limbaj universal care transmite emoții și care ”traduce” mesaje complicate pe înțelesul copiilor de orice vârstă, păstrând intacte semnificațiile și complexitatea textului original. Spectacolul bucură în egală măsură spectatorii adulți și copii, pentru că poate fi receptat cu ușurință pe nivele diferite de înțelegere. Pregătiți-vă să fiți deopotrivă fermecați și inspirați de mimică, pantonimă, dans contemporan, balet, dans sportiv, hip – hop și de orice fel de mișcare personală pe care adăugă actorul sau dansatorul pe scenă. O creație unică, sensibilă și foarte specială.

Prețul biletului: 10 lei / copil și 15 lei / adult (însoțitor)

Rezervări bilete la numerele de telefon 0350.427.500 / 0741.287.911

Biletele se pot achiziționa de la sediul Cinematografului „Geo Saizescu” (B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *