Ramnicu Valcea Week

Avem şi fete frumoase, nu doar campioane!

La finalul partidei câștigate de CSM Rm. Vâlcea cu CSM Slatina, 29-26, cea care a consfințit și matematic câștigarea celui de-al 20-lea titlu din istoria Vâlcii, oltencele au declanșat și fiesta. Handbalistele au cântat cu fanii, s-au bătut cu șampanie, au făcut poze și au dat autografe.

Jucătoarele au schimbat echipamentul de joc cu ținutele de gală sau casual. Portarul naționalei României, Iulia Dumanska, îmbrăcată într-o rochie elegantă, roz, a întors toate privirile, la fel cum s-a întâmplat și cu Cristina Florică, extrema stângă alegând negrul. Andreea Adespii arăta și ea la fel de bine, precum un manechin profesionist, în rochia sa albastră.

Pantofii cu toc au fost la ordinea zilei, Irina Glibko, Marta Lopez, Natalia Vasileuskaia, Andreea Pricopi arătând că se descurcă la fel de bine ca pe teren la mersul pe tocurile cui.

Samara da Silva a fost și ea în centrul atenției cu fusta sa extrem de „crăpată”. Alicia Fraga Fernandez, Ines Khouildi, Maria Gavrilă, Maria Petrovici au ales ținute casual, cu încălțări lejere, numai bune pentru ringul de dans.

„Să nu le recunosc îmbrăcate așa elegant, în rochiile astea. Pe lângă fete valoroase, am și fete frumoase la Vâlcea”, a glumit antrenorul Florentin Pera.

etele au primit plachete, din partea Primăriei Rm. Vâlcea, care să le aducă aminte de primul lor titlu de campioane, unul la care Vâlcea nu spera la începutul sezonului. „Este ceva incredibil ceea ce am realizat. Am înțeles că eu sunt singura care am mai câștigat titlul în România, cu CSM București. Dar acel titlu, cucerit în 2014 parcă, nu se compară cu cel de acum. Atunci eram tânără și nu prea jucam la CSM. Aici, am simțit cu adevărat că am muncit pentru a câștiga duelul cu Bucureștiul”, a declarat Irina Glibko.

Primarul Mircia Gutău le-a anunțat pe fete, deja, și obiectivul pentru sezonul viitor. „Nu avem voie să mai coborâm de pe podium. În numele întregului oraș, vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut. Handbalul a înviat la Vâlcea și asta datorită vouă și antrenorului Florentin Pera”, a spus edilul Râmnicului.

Fetele au stropit succesul cu vin, dar și cu whisky, cele mai îndrăznețe. S-a dansat și s-a cântat pe muzică românească, sârbească, dar și arăbească.
Surpriza de la miezul nopții

Fetele și-au întrerupt petrecerea la miezul nopții pentru că au avut parte de o supriză din partea galeriei „Brigada noastră”. Înarmați cu torțe și fumigene, dar și cu un banner pe care scria „Campionii 20”, ultrașii au cântat cu fetele și le-au mulțumit pentru clipele de bucurie.

„Vrem să vă mulțumim pentru ceea ce ați făcut pentru noi, pentru echipă. Ne-ați făcut fericiți. Celor care vor pleca de la echipă la finalul sezonului le transmitem că vor rămâne pentru totdeauna în inima noastră, ne-ați făcut prieteni pe viață. Celor care vor rămâne la Rm. Vâlcea le spunem doar că le vom susține necondiționat. Multă baftă și la treabă!” a fost mesajul rostit de către unul dintre fani.

Petrecerea a durat până spre dimineața, fetele primind două zile libere din partea staffului tehnic după partida cu Slatina.

„E o seară specială, o seară pe care nu o vom uita niciodată. Parcă nu realizăm că suntem campioane. Am muncit mult să ajungem aici, dar cred că greul de acum începe. Mi se face pielea de găină, de pe acum, când mă gândesc că vom auzi pentru prima dată pe teren imnul Ligii Campionilor. E un vis împlinit”, a declarat și pivotul Raluca Băcăoanu.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *