Râmnicu Vâlcea ar putea beneficia de un Complex de tip „Mall Cultural”

Proiectul va include Muzeul Judeţean Vâlcea şi Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanu, cele 2 construcţii aflate una lângă alta, ar putea fi unite printr-o cafenea literară, astfel încât cei care vine în oricare din cele 2 clădiri să poată intra şi în cealaltă.

„Recunosc este o idee care merită studiată şi care ar aduce avantaje odată realizată, pentru că cele 2 instituţii culturale pot deveni un singur tot cultural şi putând oferi o largă paletă de concepte culturale. Da, ideea unei cafenele care să unească printr-o punte culturală cele 2 clădiri ar veni în sprijinul celor care vin aici să studieze, pentru vernisaje, pentru documentare. Mă gândesc că într-un astfel de spaţiu pot avea loc proiecţii de film, lansări de carte, teatru, stand-up, într-un spaţiu neconvenţional. S-ar crea un centru interactiv cultural în Râmnicu Vâlcea”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, consiliul fiind ordonatorul de credite al celor 2 instituţii.

Cele 2 instituţii culturale care ar putea constitui un Mall Cultural sunt 2 clădiri cu arhietectură diferită: Dacă Muzeul Judeţean este o clădire de secol XIX, Biblioteca Judeţeană este una modernă, cu cel mai mare vitraliu din Europa.

Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanu este o construcţie care a fost posibilă în anii 90, printr-un efort colectiv uriaş, toată populaţia Râmnicului făcând donaţii pentru această clădire.

De altfel instituţia s-a aflat pentru al IV-lea an consecutiv pe primul loc ca număr de cititori la mia de locuitori.

Potrivit directorului Remus Grigorescu, în anul 2018, peste 9000 de volume s-au adăugat deja jumătăţii de milion de exemplare existente. Biblioteca deţine şi o colecţie de carte veche, peste 37 de exemplare de patrimoniu,  au vechime de peste 100 de ani, cel mai vechi, fiind un Dicţionar de Versificare Englez-Latin din 1623. Mai menţionăm Cazania lui Varlaam, în original.

„De ce să nu recunoaştem anul 2019 este un an cu un buget considerabil care ne permite să gândim multe proiecte şi să le dezvoltăm pe cele prezente. Ideea realizării unui complex cultural este o provocare, care nu poate aduce decât avantaje publicului din Râmnicu Vâlcea”, spune Remus Grigorescu

Referindu-ne tot la Biblioteca Judeţeană trebuie să spunem că aici au loc mai multe evenimente culturale, multimedia, dezbateri, proiecţii de film, transmisii live ale dezbaterilor Parlamentului European, etc.

De cealaltă parte, directorul Muzeului Judeţean Vâlcea, Claudiu Tulugea spune că ideea „nu este rea deloc rea dar trebuie gândită astfel încât rezultatul să fie o reuşită arhitecturală”

„Mai ales că cele 2 cladiri sunt diferite ca arhitectură, cu o diferenţă de peste 100 de ani ca existenţă. De aceea proiectul trebuie să fie unul eclectic dar da, este o idee care merită luată în seamă şi ar câştiga publicul vâlcean”, spune directorul muzeului.

Liviu Popescu

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *