Primăria pregăteşte oraşul pentru Sărbătoarea Paştilor

 

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea derulează la acest moment mai multe lucrări de înfrumuseţare a oraşului prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public. Mai multe echipe ale DADP, în colaborare cu Pieţe Prest SA, s-au concentrat pe reabilitări la parcul din faţa Casei Tineretului, o zonă foarte apreciată de locuitorii din cartierul Ostroveni, unde s-a intervenit la iluminatul public, s-a montat o ţâşnitoare nouă, s-au făcut reparaţii la aleile pavate, precum şi la locul de joacă de aici. Alte lucrări din aceeaşi categorie au vizat Complexul Nord – unde s-a montat, de asemenea, o ţâşnitoare, locurile de joacă din Parcul Mircea cel Bătrân, de la blocul CPL – str. Ferdinand şi de la Şcoala Gimanzială nr. 5 (reparaţii echipamente de joacă şi vositorii), precum şi fântânile arteziene din oraş, ce urmează să fie puse în funcţiune în perioada următoare, fără a fi neglijate, totuşi, activităţile curente precum cele de extindere a iluminatului public la parcarea de lângă blocul I 11 – Nord, ridicarea unui zid de sprijin pe str. Matei Basarab sau montarea de limitatoare de viteză pe strada R.V.Băbeanu.

 

Biroul de Presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *