Poate reconstrui Rareş Bogdan un partid liberal la 3 ani de când PNL şi-a pierdut doctrina?

Jurnalistul Rareş Bogdan a intrat în politică. Recunosc, nu mi-a plăcut personajul de televiziune, pe care l-am văzut doar ca pe un Gâdea în oglindă, în timp ce Realitatea TV îmi părea drept o antiteză a Antenei 3. Iar Rareş Bogdan, un militant instigator Haştag, unul care (a recunoscut şi el) a trecut sticla şi a dat dovadă de un guevarism autentic, îndemnând strada să ia cu asalt instituţiile statului.

În fine, l-am văzut pe Rareş Bogdan, de această dată, membru PNL, candidat şi cu un discurs echilibrat, decent, coerent şi pragmatic. Un Rareş Bogdan care vorbea despre liberalism, despre statul de drept, despre principii, despre rădăcini.

Rareş Bogdan a preferat, în ora de la Vâlcea, să vorbească cu subiect şi predicat despre familia românească, despre tradiţii, despre religie, despre un set de valori româneşti – plecând de la capitalul românesc, de la modul nostru de a trăi, cutumele noastre -, despre o aristocraţie a dreptei româneşti.

A vorbit în teologia popularilor europeni. Nu strigat, nu era isteric, nu transpirat, nu gesticulând. A vorbit cum ar fi trebuit să vorbească toţi liberalii care se ascund sub sigla acestui partid.

Rareş vine în PNL astfel după 2016, exact cu mesajul pe care l-au aşteptat cei care, cândva, au crezut în acest partid. Un mesaj românesc, dar şi european în acelaşi timp; a vorbit despre statul de drept, despre libertăţi şi responsabilităţi, a vorbit nu ca un haştag de 20 de ani, care umple Facebook-ul cu „mui şi istericale”, a vorbit matur. Mi-a plăcut şi punctarea lui în cazul Dacian Cioloş (la întrebarea mea), despre devierea acestui personaj de tip călugăr tibetan, cu divagaţii Khmerriene. Rareş a salutat delimitarea Ralucăi Prună de liderul PLUS şi consideră că USR trebuie să analizeze clar ce este în ograda alianţei.

Va fi Rareş Bogdan lăsat să reformuleze limbajul partidului? Pentru că temele sale de discuţie (aşa cum am spus în dese rânduri) au fost de multe ori expuse de PSD. Unii ar spune că PSD a furat temele de discurs naţional, lăsând PNL în offside, obligând PNL să se mute pe un discurs progresist.

Eu nu aş spune asta. PNL trebuia să-şi afirme, fără teama de a cădea în capcană, un discurs cu valenţe naţionale, despre tradiţii, despre familia românească, despre aristocraţia noastră, despre educaţie, despre abordarea cu discernământ a temelor zilei.

Aşa cum a făcut-o la Vâlcea Rareş Bogdan şi nimeni nu îl poate acuza de pesedism. Nu este grav dacă mai multe formaţiuni politice diferite sau adversare au uneori aceleaşi teme, spun eu.

PNL a fugit de România autentică în ultimii 3 ani, tocmai pentru a nu fi acuzat de pesedism. O mare prostie. A mizat strict pe un vot negativ anti-PSD, uitând mesajul de construcţie şi sărind în pieţe, că dă bine pe Facebook.

Aş fi apreciat dacă temele pentru familie, pentru religie, pentru respectarea valorilor trecutului, temele de protecţionism economic le-aş fi auzit la PNL. Nu au fost să fie, am auzit doar replici haştag, clamate inclusiv de liderul Orban.

A fost nevoie de delirul unui Cioloş şi al unei Oana Bogdan ca PNL sau, mă rog, un Rareş Bogdan măcar să se trezească la realitatea conservatoare.

Oare cu o floare se va face primăvară? Mă uit spre grosul partidului, îmi amintesc zbieretele lui Turcan din  parlament şi am îndoieli. Dar, în fine, un prim pas s-a făcut. Rareş Bogdan este primul membru PNL, din 2016 până în prezent, care vorbeşte ca un Liberal.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *