Proiectele de modernizare, prioritatea primăriei Sușani

Șușaniul s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, ajungând de la o comună de grad patru, la una în care infrastructura a început să se modernizeze continuu. Implicarea administrației în dezvoltarea locală a dat și dă rezultate, astfel că, și în acest an, chiar în primăvară vor demara șase proiecte investiționale, finanțate prin PNDL2. Proiectele au fost finanțate încă de anul trecut, dar după mai multe luni de evaluări în sistemul de achiziții, se vor construi şase poduri peste Pârâul Beica în punctele ,,Sârbi, La Hotar, La Gagila, Linia Mică Radut, Anuţeşti Ristache, La Botea 2 . De asemenea, se vor reabilitara și moderniza cele  trei școli din satele Stoiculești, Râmești și Ușurei, dar și modernizarea și utilarea dispensarului medical din satul Șușanii de Sus. Față de aceste proiecte ce au obținut finanțare, aparatul primăriei a inițiat și alte proiecte, cum ar fi construirea unei săli de sport în satul Ușurei. Primarul comunei spune că ”aceste proiecte sunt doar o parte din lista de obiective pe care le avem în vedere. Problema este că, datorită birocrației, implementarea unui proiect este de durată, pentru că trece prin diferite etape administrative și legislative până la punerea în aplicare.  De aceea, noi căutăm continuu soluții eficiente pentru a moderniza comuna”.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *