Ovidiu Popa: Fermierii care vor angaja tineri, vor primi până la 1000 de lei lunar din partea guvernului

Ministerul Agriculturii a publicat hotărârea de Guvern care aprobă normele metodologice la Legea 336/2018 care permite acordarea unui ajutor de stat fermierilor care angajează tineri.
Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern, programul vizează acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri din agricultură, acvacultură și industria alimentară în vederea angajării, cu normă întreagă, a tinerilor beneficiari ai Programului pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puțin de 12 luni.
Angajatorul fermier care face dovada angajării a doi tineri, beneficiază de sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană angajată astfel:
a) 1.000 lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură și/sau industrie alimentară;
b) 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum și cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol,al acvaculturii și/sau industriei alimentare;
c) 500 lei pentru persoanele fără studii.
Tinerii beneficiari ai Programului trebuie să aibă studii de specialitate în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare, conform codurilor COR.
Pentru a beneficia de prevederile legii, angajatorii fermieri au obligația de a încheia cu tinerii beneficiari ai Programului contracte individuale de muncă cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puțin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, tânărul beneficiar al Programului care a fost angajat în condițiile prezentei legi beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut stabilit potrivit contractului individual de muncă încheiat în cadrul Programului.
Valoarea Programului corespunzătoare anului 2019, este de 30.000.000 de lei în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, urmând ca valoarea aferentă anului 2020 să se aprobe prin hotărâre a Guvernului, în limita prevederilor bugetare aprobate prin legile bugetare anuale cu această destinație.

deputat PSD, Ovidiu Popa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *