Cât de mult m-ar enerva ca AXN sau NETFLIX-ul să-şi schimbe politica editorială: pro-PSD sau pro-Cioloş

Am citit în aceste zile osânde, blesteme, până şi „simbolul” naţional a ieşit la atac…toate cu privire la postul DIGI. Vezi Doamne, scria prin comentarii că  postul de televiziune respectiv devine pesedist, aservit lui Dragnea. Şi că nu mai avem politică echilibrată.

Nu am citit însă un rând despre ideea de a avea un post TV echidistant. Unii vor posturi TV pro PSD, alţii vor posturi împotriva Ciumei Roşii. Când mă uitam seara la talk-show-uri, socrul era de 2 la 2, parcă. Fiindcă nu am găsit niciun post echilibrat, am renunţat să mă mai uit la paradigma televizată „Ciuvică Vs CTPopescu”. Pentru că ei sunt etalonul cohortelor de analişti aduşi fie colo, fie dincolo.

De ce nu avem un BBC? De ce nu există un post românesc tv echilibrat? De ce nu avem un fel de AGERPRES TV (am lucrat 8 ani în celebra agenţie şi pot spune că este din păcate printre puţinele instituţii de presă obiective din România).

Asta aş fi vrut să fie drama celor de pe Facebook. Faptul că nu avem nici un post de televiziune echilibrat care să prezinte deopotrivă şi puterea şi opoziţia la un loc, faţă în faţă.

Nu avem. În România avem posturi naţionale TV în care unii bălăcăre pentru un public, alţii bălăcăre pentru alţii. Pentru unii „presă independentă” este cea care spune „Muie PSD”, pentru alţii presă independentă este cea care îl prezintă pe „nazistul de Iohannis care fură copii”. Nimic mai fals.

Presa neutră în România nu există, precum nu există moderatori echilibraţi, precum nu există dezbateri cu argumente. De aceea s-a ajuns la ţipete. De aceea Dăncilă vorbeşte în dodii iar Turcan o atacă suburban cu şcoala gimnazială.

D-aia nu mă uit la posturi TV seara. După jurnalele de ştiri, fie citesc o carte, fie dau pe AXN sau NETFLIX. Sper ca aceste două posturi să nu devină pro-Dragnea sau pro-USR…

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *