Sugestii locuri de cort, pe Valea Lotrului, între Brezoi şi şoseaua Transalpina

Se apropie vara, încep vacanţele, Vâlcea este un judeţ recomandat pentru concedii, căutat pentru tot ce deţine, fiind considerat de mulţi, drept judeţul cu cel mai mare potenţial turistic din România.

Ne propunem pentru acest articol să recomandăm locurile de campare, pentru cei care doresc să vină aici la cort şi să fie cât mai aproape de natură, respectând-o însă, adică fără sunet de manele, fără a înfrumuseţa poienile cu noile cutii de bere, cu peturi şi resturi de caserole cu mici.

În Vâlcea nordică locurile de campare sunt cele riverane râului Lotru, până la podul de pe Transalpina, până începe drumul să urce. Transalpina nu este recomandată, fiind destul de frig chiar şi vara iar vânturile sunt capabile să mute corturile cu tot cu continut…

Astfel de la pod şi până la coada Lacului Vidra de-o parte şi de alta a râului Lotru sunt zone absolut superbe pentru cort, prin pădurea de molizi, în apropierea a zeci de izvoare, lângă cea mai căutată staţiune – Obârşia Lotrului. Se prea poate ca multe locuri să fie deja cu taxă de campare. Zone de campare sunt şi pe malul stâng al lacului Vidra dar cu atenţie la debitul acumulării de apă.

Locuri de campare sunt în zona vechii staţiuni Vidra aflată în paragină (sindicatele ar trebui condamnate la ani grei de închisoare pentru această „reuşită”).

Urmează zona Mănăileasa la intrarea în staţiunea Vidra şi pe Catarctele Lotrului (vechiul drum spre baraj). Aici locurile sunt de vis, de un pitoresc aparte. Aceste locuri de campare asigură în cursul zilelor drumeţii spre Transalpina, spre lacul Câlcescu, spre munţii din zonă.

Urmează zona Mălaia. Aici, cum te abaţi din drum pe malul drept al Lotrului, pe afluenţii acestuia, sunt locuri absolut fabuloase de campat, până sus la lacurile Petrimanu și Galbenu. Din păcate spre Cascada Scoruș nu prea sunt astfel de locuri. Urmează anumite porţiuni pe malul Lotrului spre Brezoi dar nu recomandăm, având în vedere că la 20 de km mai sus, sunt locurile de care am pomenit.  De altfel porţiunea dintre Brezoi şi Voineasa, poate fi o opţiune pentru pensiuni, preţurile fiind decente de 80 – 120 de lei.

Cam atât pentru acest moment.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *