Câineniul sau câteva cuvinte despre Ţara Bradului Răsare

Câineni.

Cea mai nordică localitate a Vâlcii, a fost cândva pe jumătatea argeşană, pe jumătate vâlceană, cu totul în istorie sub imperiul austro-ungar, nucleu pastoral, refugiu pentru ardeleni, o combinaţie în prezent între Oltenia de sub Munte şi Transilvania.

Un crâmpei de Loviştea, zonă din care încep traseele turistice ale Făgăraşilor dinspre apus, unde Oltul cunoaşte poarta Vâlcii, unde vorba molcomă a localnicilor are acel „No”, preluat de peste munţi.

La Câineni pornesc drumurile care suie acolo pe creasta de unde apele se împart înspre sud şi spre nord, unde brazii cresc doar sus pe munte. Câineniul este o bijterie rurală, care pune titlul compunerii „Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România”

În casele fumegânde ale unui martie care aici va fi doar o prelungire a iernii, sălăşuieşte un spirit românesc. O istorie plină care a auzit şi bombele din Marele Război, şi lâncierii cohortelor romane şi conflictele dintre semilună şi armata autriacă. O istorie care a trecut pe aici dar nu a zguduit fundaţia românească a primei comune loviştene de la nord spre sud. Pentru că aici avem biserici vechi de 200 de ani, construite peste fundaţiile altora de 400 de ani care la rândul lor au fost ridicat peste cele de lemn, vechi de când e lumea creştină a acestor locuri.

La Câineni a început a se face turism. De câţiva ani buni. Au apărut pensiuni, au fost delimitate trasee, au fost alese locuri, pe aici va trece şi autostrada, vreodată. Primăria doreşte să continue reabilitarea drumurilor care merg sus spre inima munţilor pentru a face cărare drumeţilor care vor să afle unde e Ţara Brazilor.

La Câineni confluează atât de aproape Munţii Făgăraşilor cu cei ai Parângului. Dar mai mult de atât, de aici curge Vâlcea Oltului…

Liviu POPESCU

2 comments

  • Ionescu Vasile

    Muntii Parang la Caineni? Liviu Popescu, se pare ca tu rescri Geografia Romaniei. Vrei sa spui Muntii Lotrului, Daca scriai Muntii Capatanii credeam ca ai gresit cu cativa kilometri mai la sud, Dar sa pui Parangul, care e mult in vest, chiar denota ca tot ce scrii e dupa ureche.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *