Deputatul Dumitru Lovin se interesează de stadiul proiectului „Centura ocolitoare a municipiului Drăgăşani”

Luni seara, de la tribuna Camerei Deputaţilor, deputatul ALDE, Dumitru Lovin i-a solicitat ministrului interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, să-i comunice care este stadiul proiectului „Centura ocolitoare a municipiului Drăgăşani”, de ce nu este continuat, ce efort financiar presupune, ce surse de finanţare ar putea fi folosite şi în ce orizont de timp  ar putea fi demarat.

 

Iată textul integral al interpelării:

 

Doamna Ministru,

 

În anul 2016, autorităţile centrale şi locale au anunţat lansarea unui proiect privind construcţia unei centuri ocolitoare a municipiului Drăgăşani, pe partea de Est, peste râul Olt, cu intrare prin zona Voiceşti, dinspre Sud, şi ieşire pe Strada Hidrocentralei, la Nord, către Prundeni. Conform informaţiilor date publicităţii la acel moment, această legătură rutieră, extrem de importantă nu doar pentru oraşul dintre vii, ci pentru întreaga regiune, urma să aibă aproximativ 8 kilometri. De asemenea, se vehiculează ideea că, la ora actuală, ar fi realizat Studiul de fezabilitate şi ar exista chiar şi estimări ale costurilor investiţiei.

 

Având în vedere toate aceste aspecte, vă rog să îmi comunicaţi stadiul acestui proiect, de ce nu este continuat, ce efort financiar presupune, ce surse de finanţare ar putea fi folosite şi în ce orizont de timp credeţi că ar putea fi demarat.

În concluzie, doamna ministru, vă rog să vă precizaţi punctul de vedere cu privire la situaţia prezentată mai sus şi, cu autoritatea de care dispuneţi, să găsiţi cele mai bune soluţii de rezolvare.

Solicit răspuns scris şi oral.

Vă mulţumesc!

Cu deosebită consideraţie,

Deputat Dumitru Lovin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *