Vâlcencele rămân lider în Liga Florilor, după a 10-a victorie consecutivă în campionat

Vâlcencele noastre continuă parcursul de excepţie în campionat, dându-ne speranţe pentru titlu. Astfel în primul meci din 2019, SCM Râmnicu Vâlcea a trecut de Universitatea Cluj, scor final 30 la 25.

“Studentele” au început bine partida din Sala “Traian” și au controlat primele 10 minute de joc. Totuși, fetele noastre au egalat la patru și apoi au trecut la conducerea partidei. Universitatea Cluj a încercat să țină aproape, însă deja la pauză scorul era 15-11.

Actul secund al jocului s-a desfășurat după aceleași coordonate. Clujencele au încercat să revină, însă nu au putut face față liderului neînvins al campionatului. În cele din urmă, partida s-a încheiat cu victoria SCM-ului, scor 30-25.

În ceea ce priveşte Cupa României, ocupantele primului loc în clasamentul Ligii Florilor, handbalistele de la Râmnicu Vâlcea se pot declara fericite: au scăpat de adversarii tari și vor juca pentru un loc în optimi cu HCF Piatra Neamț, club din al doilea eșalon valoric. „Sunt mulțumit de tragerea la sorți, avem o deplasare cam lungă, dar nu cred că vom avea probleme. Trebuie să jucăm oriunde și oricând. Este o deplasare incomodă, dar trebuie să facem față, avem un obiectiv măreț în acest sezon și trebuie să jucăm la standarde înalte. Sunt posibile surprize în această fază a competiției, echipele mici se mobilizează altfel contra formațiilor din Liga Națională. Sunt convins că vor fi meciuiri frumoase”, a declarat Marian Joița, director sportiv Râmnicu Vâlcea.
Partidele se vor juca într-o singură manșă, în caz de egalitate după 6o de minute urmând a se executa aruncări de la 7 metri pentru stabilirea învingătoarei.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *