2018 – Ipocritul Centenar al Cocardelor Tricolore. Copiii au salvat onoarea unei ţări mediocre de la stânga la dreapta

S-a dus cel mai ipocrit an al României. Un an murdar, un an al fariseilor, un an care reprezintă, de fapt, ceea ce este mai mediocru în fiinţa noastră după 28 de ani de libertate.

Sincer, am sperat acum vreo 2 ani, aşteptând să vină 2018, că va fi altfel, că vom avea un an special, un an de trăire, că vom combina România lui Moromete cu România europeană, că vom găsi o simbioză perfectă între simţire şi raţiune, între stat de drept şi stat român.

Că valorile noastre, ale trecutului, vor fi altfel reliefate şi vom pregăti o generaţie de mâine specială.

Din păcate, 2018 a fost anul Cocardelor. Milioane de cocarde, sute de simpozioane, premii date la moşi şi babe, unor români care nu au făcut nimic pentru ţara asta, pentru judeţul lor, dar au avut nişte funcţii. A fost, de fapt, exerciţiul sublim de fals, de grotesc, de şmecherie, de falsitate.

Şcoala, administraţia, cultura au fost zero. S-au reunit doar într-un uriaş Cenaclu Stupid al Mediocrităţii. Nici măcar un protocronism ceauşist mai de Doamne-ajută nu am fost în stare să facem. Suntem acum, la 28 de ani de la marea revoluţie de eliberare a conştiinţelor, mai goi de substanţă, mai analfabeţi emoţional, că de structural nu mai discutăm.

Avem cea mai mediocră clasă politică din 1989 sau din 1918 până în prezent. Şi nu spun că am avea nevoie de academicieni, ci că noi nu avem români cu adevărat inteligenţi. Suntem, atât cu puterea, cu opoziţia, cât şi cu societatea civilă, undeva în Liga a III-a. PSD este un partid care, parcă, a vrut cu dinadins să scoată în faţă cel mai incult cabinet posibil din ultima sută de ani, cu Andruşti, Budăi, Dăncilă, un partid al cărui lider înjurat (cu premeditare sau fără) trebuia să iasă naibii de pe scenă şi dacă, vreodată, ar fi câştigat procesele, revenea ca martir, dar aşa nu a făcut decât să întărâte masele conduse de cazuri clinice gen Dide, Angy, Bot, Rareş, Oreste etc. Avem o opoziţie în care Orban parcă vine de la liceul seral din Drumul Taberei, iar Cioloş e un pseudocălugăr athonit, care nu e în stare să se lege la şireturi singur.

Avem o clasă politică ucigător de stupidă, de maniheistă, care se manifestă dihotomic, de parcă retrăim vremea Cuziştilor, aciuiţi în USR-ul lui Barna, şi a lui Agamiţă Dandanache… marca Dăncilă.

Acesta este produsul a trei decenii de non valori. Iar ultimul an s-a remarcat prin faptul că se strigă Muie în faţa Academiei, iar Liiceanu aplaudă în orgasm liturgic. Vorba parvenitului Tăriceanu, dar cu mare adevăr aici: azi se citeşte doar facebook-ul, şi nu Descartes sau Spinoza.

Băsescu, Ponta, mass-media care zbiară, Antenele şi Realităţile au creat două tabere mediocre, două tabere care, în anul 2018, şi-au arătat dejecţiile prin Binoamele Bot – Cătălin Rădulescu, Kovesi – Pleşoianu, Codrin – Cioloş. Vai, credeţi că diferă?! Deloc, sunt la fel de mediocri şi răi cu toţii, chiar dacă, la prima vedere, unii poartă blazon şi adună prozeliţi cu carte.  E un blazon confecţionat de romii din Ferentari, bun de manipulat oxford-iştii.

Ei, aceştia au produs Fenomenul Ipocrit al Anului Centenarului. Dragnea şi Haştagul. Ei sunt regizorii celui mai neinspirat an Nedemn al României. Un an idiot-patriotard, pestilenţial, urât, foarte urât, cu manifestări absolut penibile, în care s-au cheltuit bani pe decoraţii şi cocarde, fulare şi steguleţe, aruncate ca boabele la vrăbii, fără minima moralia. Au fost premiaţi moşi, babe, curve, semidocţi, securişti, sinecurişti, o ţară întreagă a primit, în acest an, diplome de Centenar, cred că şi femeia de serviciu din Mizil, care se iubeşte pe ascuns cu şeful de scară, a primit o cocardă cu centenarul, pentru că ştie câte familii au căţel şi câte femei din bloc au amanţi în politică.

Un an al manipulărilor odioase. Că dinspre PSD, că dinspre haştag, toţi s-au întrecut în a arăta cât de corupţi sunt unii sau cât de debili sunt ceilalţi. Totul culminând cu 10 august, unde unii ţipă că au fost la Dachau, în timp ce alţii zbiară că voiau să le fure guvernul nu ştiu care Evreu Mondial. Un „rahat cu perje”, spune ardeleanul.

An cu simpozioane, unde s-a venit obligatoriu, că e sarcină de serviciu, sarcină politică, sarcină de modă, fiecare bibliotecă, şi aia din Ghioroiu, şi aia din Ţăndărei, au trebui să organizeze o astfel de liturghie fără sens, în care, cu noul limbaj de lemn, să se vorbească despre Centenar, iar 10 invitaţi să plictisească, printre flatulaţii de fasole şi ciolan, audienţa.

Efectiv, îmi vine să plâng din cauză că am ratat, ca popor, cel mai frumos an al contemporaneităţii noastre, al contemporaneităţii mele. Este ca şi cum am pierdut meciul cel mai frumos, cel pe care îl aşteptam ca pe o mireasă. Ne-am trezit cu un bambilici, o miuţă jucată cu „Fuck you”, în parlament, între Iordache şi Ghinea.

Dar am o speranţă. Din tot „Centenarul” acesta, mi-a rămas un singur lucru în minte: copiii de la o şcoală din Argeş, cred. Este un clip viral, cu nişte copii care cântă, din tot sufletul, „Treceţi batalioane”, pe un teren de sport.

M-a emoţionat până la lacrimi. Şi am zis: iată, viitorul e ok. Nepoţii acestor ţânci vor sărbători Bicentenarul aşa cum doream eu să simt Centenarul…

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *