Primim sau nu sirieni la noi în ţară? Iohannis şi-a dat acordul pentru pactul pentru imigraţie. Parlamentul îl va ratifica?

Mă uit la imaginile din dronă filmate deasupra Damascului şi Alepului şi mă îngrozesc. Imagini despre un fost oraş, tancuri, blocuri prăbuşite, câţiva rebeli care se ascund, printre ziduri, din calea rachetelor lui Assad.

Privim cu toţii consecinţele „Primăverii Arabe” din întreaga zonă a Magrebului. Un haos combinat cu misticism, războaie civile… Urmărim documentare care ne lasă un gol în stomac.

Suntem în secolul XXI, ne bucurăm de telefoanele cu televizor pe ele, comunicăm într-o secundă cu semeni aflaţi la capătul lumii, oraşele noastre sunt, la această oră, pline de globuleţe, luminiţe şi vitrine multicolore, copiii noştri îi scriu scrisori lui Moş Crăciun de pe tabletă şi îi cer ultimele  jocuri playstation, iar nouă ni se pare că asta e lumea de când o ştim.

Nu. Nu e aşa. La ora la care scriu, în lume sunt peste 430 de tabere de refugiaţi, răspândite în Africa, Orient, Asia, Europa Balcanică, tabere unde trăiesc milioane de oameni, familii cu copii, în corturi. Au şcoala în cort, au spitalul în cort, au lăcaşul de cult în cort. Mănâncă din gamele, la ore fixe. Au toată viaţa cuprinsă într-un cort. Perspective? Hmmm.

Noi, părinţii europeni, ne facem planuri pentru copii. Le căutăm şcoli bune, meditatorii cu brand din oraş, îi vedem universitari la Cluj, Bucureşti sau Oxford. Le pregătim vacanţele, ne facem city break-uri, ne cumpărăm ultimele plasme, ne ciondănim aici cu politica, unii aplaudă liderii, unii îi huduie pe la manifestări. Dar trăim într-o lume confortabilă, relaxată, în care dezvoltăm teorii despre homosexuali.

Şi nu ştim sau nu înţelegem că 1/3 din populaţia globului trăieşte în promiscuitate. Şi nu pentru că vrea ea. Ci pentru că este o victimă a politicii, a geopoliticii,  a strategilor lumii.

Ce e de făcut? Vom perturba liniştea căminului nostru, cel cu becuri şi globuri, cu supa caldă, cu dormitoarele copiilor noştri, cu sirieni, palestinieni, congolezi, rwandezi, libieni şi toate naţiile care, azi, sunt precum Fantomele Identitare, captive între lumi? Le vom da supa noastră de perişoare, le vom oferi bănci, în şcolile noastre, acelor copii?

Asta e dilema umanităţii. Ce facem cu Treimea Chinuită de pe Terra?  ONU a conceput un  Pact pentru Imigraţie, pentru care Klaus Iohannis şi-a dat acordul; urmează ca parlamentul să-l ratifice. E de bine sau e de rău? E un Cal Troian, cum spun naţionaliştii, cei care cred în mitul căminului „exclusiv” european?

Sau dăm liber la TIR-uri în mulţimile de turişti, la bombe artizanale, la un exod de islam pe care nu îl înţelegem, la o ciocnire între religii, pentru care nu suntem pregătiţi?

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *