20 de case mai rămăseseră întregi în 1916 în Boişoara; locul unde a murit un alt Erou, poetul Constantin Stoika

Regiune ferită de năvălitori, ai căror locuitori s-au ocupat din cele mai vechi timpuri cu păstoritul, Țara Loviștei a fost zguduită din temelii de luptele din Primul Război Mondial. Adevăratul coșmar care s-a petrecut pe văile și munții Loviștei nu a rămas fără ecou în sufletul oamenilor care i-au supraviețuit, memoria colectivă, atât de receptivă la catastrofe, transpunând amintirea luptelor în creația orală

Comuna Boişoara a fost rasă de pe faţa pământului, puţin peste 20 de case mai erau în picioare în iarna anului 1916.

„Satele Găujani  și Boișoara erau o mare de fum, artileria grea germană se silea de 3 ore a le incendia”, spune scrierile vremii.

În toate satele boişorene se păstrează amintirea vie a faptelor de arme din 1916, dat fiind faptul că aproape nu există loc în Loviștea unde să nu se fi purtat lupte crâncene între români și armata germană. Referitor la memoria Primului Război Mondial.

Printre eroi care au murit în Boişoara este poetul Constantin Soika, sublocotenent în cadrul batalionului 1.

Constantin Stoika s-a născut pe 14 februarie 1892 în Buzău și a fost un poet și traducător român. Și-a făcut studiile în mai multe orașe. Astfel, primele două clase primare le-a făcut la Piatra-Neamț, următoarele și prima clasă gimnazială la Brașov, finalizarea studiilor fiind făcute atât în orașul natal, Buzău, cât și în Slatina și Pitești.
În timpul Primului Război Mondial îl găsim sublocotenent în cadrul Batalionului 1 din Regimentul 1 Grăniceri, care la data de 14/27 august pleacă din satul Greblești către pichetul Coți, pentru a trece granița. Participă la Bătălia Sibiului din perioada august-septembrie și la luptele din septembrie-octombrie (zona Câineni-Boişoara) duse de armata română aflată în retragere spre sud.
În urma atacului trupelor inamice din zonă în ziua de 23 octombrie/5 noiembrie 1916, un proiectil îl rănește grav și moare în drum spre spitalul de campanie. Este înmormântat în zona satului Boișoara, iar apoi reînhumat în cimitirul eroilor din satul Titești.
În ultima scrisoare (26 septembrie 1916) către mama sa, Irena, acesta scria:

… Eu sînt la 500 m de inamic… pînă acum am scăpat de cinci ori de la moarte sigură. Tu nu fi îngrijorată. Ce este un ins în masa națiunii întregi?… Voi rămâne deci pînă la altă ipostază a sorții aici lîngă tunuri și mitraliere și poezia și arta pentru care mi-am sacrificat tinerețea întreagă mă vor învăța să mor mai frumos și mai demn… Fii deci liniștită. Cînd nu ți-oi mai scrie să știi că nu mai sînt. Atunci numai să mă plîngi. Și să plîngi în mine nu numai pe copilul tău, ci și munca ce am încordat-o 23 de ani și idealul neîmplinit pe care îl port în suflet. Să-mi strîngi atunci cărțile și manuscriptele și să le încredințezi pe acestea din urmă d-lui Densușianu, rugîndu-l a le tipări… Lîngă el m-am învățat a cunoaște frumosul și am iubit îl el știința și pe artistul desăvîrșit… Inima mă doare scriindu-ți aceste rînduri din urmă…”   

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *