Povestea unui hoţ leneş sau Balada unui Creier Mic

A fost odată ca niciodată, că, dacă nu ar fi fost…, zău că aş fi rămas prost.

Pe un râu în jos, pe un mal frumos, într-o primărie, se petrecu mare nebunie. Că, dacă nu ai şti că aşa au stat lucrurile, ai spune că cineva a consumat halucinogene.

Când toamna se îngâna cu iarna, de pişca noiembrie din dos, iar munca fără chef şi cheful fără muncă nu aveau rost, unui mare vizir de comună – pe nume de Secretar, ins care, de regulă, se ocupă cu legalitatea, justiţia şi calea cea dreaptă – îi trecu prin cap o năzbâtie.

„Băi, unde mama dracu’ n-o fi atât de muncă? Nu de alta, dar scărpinatul după ploaie tocmai jos la coa… pardon, picioare, face bine la lene”, zise el. Se uită pe harta judeţului, în sus şi apoi în jos. În sus, la o primărie din nord, era de muncă, în jos, nu prea, zise el. Aici unde lucra în prezent, primarul îl cam punea să robotească, iar tenul lui finuţ, spuma laptelui, degeţelele pline de rouă, cu care se scărpina la… plouă, nu prea erau binevenite la muncă. Şi hopa! La o comună mai jos, era loc liber de secretar.

Sună la primarul din sud şi spuse că el este cel mai bun, perfecţiunea întruchipată, brav erou, martir, om care pleacă noaptea acasă şi vine după 20 de minute de odihnă. Îl îmbrobodi pe primarul de pe râu în jos şi gata transferul.

Dar aici el nu zise nimic de „dorul de ducă”, ba îl notifică şi pe primarul nou. „Bă, şefule, să nu audă ăsta acum că plec, că nu-mi dă drumul, că fraier ca mine, care munceşte 370 de zile pe an din 365, nu găseşte. Mă ţine ca pe Maria Virgina. Sunt omul care ţine în spate o primărie, de Trump de la Casa Albă m-a cerut consilier, dar am spus că am treabă, că am curci şi găini şi nevastă.”

Pe data de, veni primarul cel nou să-şi ia mireasa. Primarul vechi mări ochii. Când află despre ce e vorba, îi pupă călcâiele, vru să dea şi o ladă de whiskey, 10 baterii de vin şi doi porci de Crăciun. Asemenea miracol nu credea să se întâmple. Să scape el de „Feciorul Satului”! Ba, mai mult, îi conduse pe amândoi până la poartă, să fie sigur că secretarul nu se mai întoarce.

Chef, banchete, danţuri la primărie. Fericire mare, venise clipa pe care o aşteptau de când se rugaseră la Zidul Plângerii.

A doua zi, hopa…! În biroul secretarului, intră un băiat nou, care dădu să pornească calculatorul. Ce dracu’ să pornească?! O carcasă goală! E ca şi cum intri în garaj şi, în loc de maşină, dai de o trotinetă. Plus dosare dispărute… Hopa din nou! Îl sunară pe cel plecat. „Cum?! Calomnie! Pe mine mă acuzaţi de furt?! Eu, Corado Catani în persoană? Eu, cinstea şi decenţa? Nu vă e ruşine?” Şi trosc, telefonul trântit.

Primarul se uită pe camere. „Vreo fantomă să fi umblat pe aici? Ia să vedem!” Stătură oamenii o zi întreagă să vadă casetele cu Zâna Măseluţă. Şi Minune! Secretarul nostru, în zi de weekend, fu prins cu pupăza sub braţ – dosare, unitatea de calculator, tot ce gâjbise prin birou.”

I se trimise poza cu el în flagrant. Linişte. „Ori aduci tu alea, ori vei fi adus altfel”.

Printre inventare, primarul văzu că fostul secretar lucra şi la NASA. Păi altfel cum de avea el nevoie de un laptop de 7.400 de lei, în 2016? Un asemenea laptop cred că făcea poze direct pe Marte şi lua şi probe de sol. I se ceru să vină şi cu laptopul, şi cu telefonul de pe inventar.

Şi a doua zi, fostul Zeu al Primăriei veni cu consoarta gardă de corp, spăşit. Cu unitatea de calculator, cu laptop, dar fără telefon. „Nevastă-mea mai are şi intimităţi pe el. Şi nu ştie să le scoată, şi eu nu am voie să le văd”.

„De ce ai luat, mă, calculatorul?”

„Ca să-l repar, şefule?”

„Pleacă, mă, de aici şi zi mersi că am fost sunat să te las în pace. Că azi erai la curci acasă şi le dădeai de mâncare, aşteptând vreo sentinţă.”

Povestea se încheie cam aşa. Ce va face noul primar cu el…? N-o fi având şampon? De i-a trebuit să se spele cu ceva/cineva pe cap, stau eu şi mă întreb.

de Donald Ştramp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *