România 2018 este cu 100 de ani peste România lui 1918, din toate punctele de vedere

Dărâmăm un mit care se propagă, pe Facebook, fie romanţios, fie cu tendinţe „politice”, cu privire la cum arăta România politică şi socială în 1918 şi cum arată acum. Mitul care se construieşte transmite un mesaj eronat – „În cel hal am ajuns azi faţă de cum eram odată!”.

Tocmai că nu prea e aşa. Ci taman pe dos. Pornind chiar de la clasa asta politică. Păi, pe bune, Dăncilă, Dragnea, Orban, Gorghiu, Iohannis, Băsescu, Ponta etc. sunt peste politicienii de atunci, chiar dacă ne place aşa, să idealizăm, să romanţăm, să mitizăm trecutul la care ne raportăm zilele acestea.

Dacă România interbelică ar fi avut un MCV, am fi fost scoşi a doua zi din toate structurile politice externe. Chestia e că eram în trend cu Europa. Aşadar, Brătianu, Vaida, Maniu, Marghiloman, Tătărescu… au fost guverne care colcăiau de corupţie, justiţia era politizată, iar actele de corupţie, multe, aveau directă legătură cu monarhul.

Politicienii erau mai interesaţi de creşterea averilor proprii (moşii sau active industriale) decât de dezvoltarea infrastructurii sau a educaţiei. România avea un grad de 70% analfabetism, iar boli banale puneau la pământ colectivităţi uriaşe.

Alegerile generale din România anilor 1920-1946 erau adevărate lupte, caracterizate prin violenţă fizică, agresivitate verbală, fraude care puteau schimba votul pentru un primar sau parlamentar. Jandarmeria era cumpărată în multe localităţi. Justiţia era coruptă. PNL şi PNŢ aveau cete de haidamaci, derbedei din mahalale, care făceau legea la secţiile de vot. De aceea alegerile din 1946, fraudate colosal de Blocul Partidelor Democratice (Stânga comunistă), nu au avut niciun ecou în afară, cu toate lamentaţiile partidelor istorice.

Numai la Arhivele Vâlcene există multiple mărturii despre violenţele de la alegerile generale şi locale din Ţara Loviştei, zona Horezu şi zona Băbeni: secţiile erau monitorizate, fie din tavan, fie prin găuri, iar votanţii, marcaţi cu cretă.

În fine, viaţa parlamentară era una caracterizată prin agresivitate verbală, hărmălaie, atunci când se vota o lege care nu era pe placul opoziţiei, industriaşii trimiteau cohorte de scandalagii, contra băutură, şi creau o atmosferă de bâlci. În Parlamentul României au existat 4 bătăi, din care cea mai mare în 1932, când scaunele au fost rupte şi 7 parlamentari spitalizaţi. A fost necesară intervenţia Patriarhiei, aflată în imediata apropiere, pentru a calma spiritele, poliţia primind ordin să nu intervină.

Nu mai comentăm acum modul în care au fost reprimate demonstraţiile sau grevele, cu armata, soldându-se cu morţi şi răniţi. Mai mult, trei premieri au fost asasinaţi în perioada „modernă” a României politice. Iar ceea ce au făcut legionarii din Garda de Fier este de neimaginat.

Raportat la minorităţi, politica premierului Averescu în actualul Harcov, continuată de guvernul Brătianu, este una prin care s-a încercat o implantare cu populaţii româneşti şi cu expulzări masive ale etnicilor secui. La fel şi în Mureş. Acelaşi lucru s-a produs cu etnicii ruşi din Basarabia.

România politică, socială şi economică din 2018 este o Românie Europeană, alegerile, viaţa parlamentară, justiţia sunt cu totul peste acea Românie de acum 100 de ani. Că ne place sau nu, că sună frumos brand-urile istorice Brătianu, Vaida, Maniu, aceştia erau, în fond, politicieni români, într-o ţară agrară, săracă şi balcanică. Că meritele lor în confruntarea cu sistemul comunist între 1944-1947 sunt cu adevărat de respectat, asta este altceva.

Aşadar, pe 1 decembrie, sărbătorim 100 de ani de evoluţie românească, şi nu doar 100 de ani la Marea Unire.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *