„Ai lui” Cioloş execută potenţialii candidaţi, la masa verde, precum ţestoasa pe iepure

Îmi amintesc celebrul desen animat cu iepurele şi broasca ţestoasă, cei doi care concurează la fugă, pentru a se desemna câştigătorul. Şi surpriză…învingătoare iese ţestoasa. Care câştigă prin tot felul de tertipuri şmechereşti, profitând şi de aroganţa iepurelui.

În fine, în episodul politic al României de azi, Ţestoasa noastră este Dacian Cioloş, individ care acum 5 ani se milogea în birou la Juncker pentru un nou mandat de comisar european (mi-a declarat-o atunci, personal, un europarlamentar român care azi este în tabără pro-Ciolos). Cioloş este un fel de „muiercea” al politicii româneşti, opac şi fără zvâc, un tip anost, premierul filfizon, fără culoare, plictisitor, un fel de aristocrat la vedere dar asta pentru că nu are în el, niciun pic de forţă, de iniţiativă. Ştiu că sună mitocan, dar este genul de soţ pe care soţia l-ar înşela cu grădinarul. E doar o metaforă.

Unii îl văd genul europenist, dar el este doar aşa, pentru că nu poate fi altfel. Nu are forţă, e o fată de pension care ar fi vrut să facă şi ea prostii în viaţă dar nu a avut curaj şi a preferat să se uite la filme porno pe furiş şi să îşi pună baticul cinstei şi decenţei când iese pe uşă afară.

În fine, iepurii sunt Iohannis, Tăriceanu, Firea, Creţu, etc. poate şi chiar penalul Dragnea l-ar fi învins pe Cioloş în alegeri prezidenţiale. Şi atunci ce e de făcut? Cum îl scoatem pe Cioloş preşedinte, pe molâul clasei politice. Omorându-i rând pe rând adversarii (iepurii). La PSD nu mai există candidat, nu ştim care va fi soarta lui Firea, în partid sau în afară, singura din PSD care ar mai avea şanse pentru candidatură. Lui Tăriceanu, care până mai ieri părea un candidat unic al alianţei PSD-ALDE, chiar cu şanse, i-au scos un dosar din 2005!, adică de acum vreo 13 ani.  La Iohannis încep audierile în familie, acum, nu ştim cum vor evolua, dar în vară ar putea fi măturat.

Deci, iepurii sau adversarii lui Ciolos sunt eliminaţi ca în celebrul serial „House of cards”, pentru ca „eterna speranţă” a politicii europeniste din România, Dacian Cioloş să ajungă preşedinte, cu tabla goală.

Până azi, personajul Tăriceanu, sincer, mă dezgusta, toate oscilările lui politice, gen curvărăsire mi-l făceau un personaj necredibil. Dar azi, manevra asta care eliberează în asemenea mod, tabla de şah din faţa lui Ciolos, cu un dosar de acum 14 ani, zău dacă nu pare ocultă!

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *