Robin Hood al Vâlcii a trăit şi a murit în Pădurea Cotoşmanu

Există în Vâlcea o pădure de legendă, o pădure cu stejari seculari, descrisă, de altfel, şi de Gala Galaction – Pădurea Cotoşmanu.

Pădurea asta desparte două comune, Popeşti şi Roieşti, şi se întinde de-a lungul drumului naţional Horezu – Craiova, dar şi spre vest, înspre Cernişoara. E o pădure atât de deasă, încât nu ai cum să nu te rătăceşti prin ea dacă nu eşti din partea locului.

Iar Drumul Cotoşmanului, cel care face legătura dintre Popeşti şi Roieşti, are un pitoresc aparte, împletind serpentine printre pădurile de fag şi stejar şi promiţând şoptit multe poveşti ascunse. Fiindcă Pădurea Cotoşmanului are trei mari poveşti – povestea aurului, povestea cetăţii dacice şi povestea jidovului sau a uriaşului.

De fapt, Pădurea Cotoşmanului este cea mai întinsă pădure din centrul judeţului Vâlcea. Ea este şi ultima pădure subcarpatică. Pe aici se venea dinspre Craiova spre zona de nord a judeţului, unde se aflau mănăstirile din regiunea Horezu şi Băbeni. Tot pe drumul Craiovei, boieri precum Greceanu, Piscureanu, Chiricel, Ursianu, Lahovary, precum şi alţi oameni înstăriţi făceau tranzit între cetatea Băniei şi Râmnicu Vâlcea.

Aşa au apărut haiducii. Localnicii povestesc despre faptul că, timp de sute de ani, Pădurea Cotoşmanului a fost un autentic ţinut Sherwood al Vâlcii. Aici au înflorit lotrii, hoţi de drumul mare. Ba, mai mult, a existat, se pare, şi un Robin Hood al locului, Haiducul Cotoşman, cel care a fost spaima multor ”bogătani’, cum se spune prin zonă. El a condus şi o revoltă a ţăranilor împotriva unor taxe pe care le impuseseră ocupanţii austrieci.

Numele pădurii a fost dat astfel după haiducul Cotoşman, căpitan de plai şi slujitor, iniţial, pentru Imperiul Habsburgic. Acesta a renunţat la oastea crăiască şi a condus, după cum am spus, o răscoală a localnicilor. Răscoala a fost însă înfrântă, iar supravieţuitorii au fugit în codru.

Cotoşman şi-a dat sufletul în pădurea care-i va purta numele, din cauza unei răni. Legenda spune că el nu a murit, ci a devenit moroi, iar noaptea atacă pe cei care se încumetă să traverseze aceste locuri.

Pădurea Cotoşmanului este cunoscută şi drept pădurea comorilor îngropate. Toţi haiducii de aici sfârşeau fie la ocnă, fie ucişi în luptă şi, odată cu ei, se ducea şi secretul aurului îngropat. Localnicii din Popeşti au vorbit, în nenumărate rânduri, despre un fenomen straniu, despre acel aşa-zis ”joc al aurului’ – cum că, din când în când, pe dealul Cărămizilor, se deschidea pământul şi flăcări vii în noapte brăzdau cerul. Aceasta ar fi fost lumina reflectată de banii ascunşi în măruntaiele pământului. Se mai spune că, la cutremurul din 1977, zeci de astfel de flăcări se vedeau în pădurea Cotoşmanului, ba, mai mult, s-a pornit şi o ”febră a aurului” în zonă, mulţi aventurieri săpând prin pădure, în căutarea comorilor haiducilor de odinioară.

Cea de-a doua poveste descrie faptul că multe case vechi din satul Dăeşti şi din Valea Caselor au la fundaţie un anumit tip de cărămidă. Acest aspect a atras atenţia unor  specialişti în arheologie şi nu mică le-a fost surpriza când au descoperit că aceste cărămizi au o vechime de aproape 2.000 de ani. Actualii locatari ai acestor case, întrebaţi de provenienţa lor, au ridicat din umeri. Nu ştiau de unde au luat străbunicii lor aceste cărămizi: „De acolo, din pădure, de pe Dealul Cărămizilor.” Şi aşa a apărut legenda enigmaticei cetăţi dacice, aflate pe cea mai înaltă culme a pădurii – Cărămizi, dar care nu a putut fi localizată. Unii spun, din vorbă în vorbă, că au auzit de ruinele cetăţii şi, cu siguranţă, a existat o astfel de fortificaţie,  dar totul rămâne încă legendă.

Ce a rămas din trecut? Fântânile Reci, fântânile haiducilor, unde curge apă plată, apă care şi vara, când e arşiţă, se spune că este cea mai rece apă din tot judeţul…

Liviu POPESCU

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *