Într-o comună vâlceană, un mormânt a evadat din cimitir şi s-a mutat în livada unei bătrâne

Nu mare i-a fost mirarea tuşei Nela din comuna vâlceană S când, venind să-şi taie prunii din livadă, mai că s-a închinat de 3 ori şi a dat să iasă pe poartă afară. Pentru că, nu-i aşa, ptiu, drace!, asemenea năstruşnicie nici că mai văzuse!

În mijlocul prunilor, frumos dichisit, cu cruce şi coroane, cu bocete şi necroloage, trona un frumos mormânt. Poate cel mai frumos, unic, un adevărat mausoleu al tupeului. Probabil că evadase din cimitirul din apropiere, care se afla la 9 metri depărtare. Poate că mortul a fost deranjat de gălăgia vecinilor, poate că nu s-a adaptat la lumea de dincolo… Mai ştii?!

Tuşa Nela s-a apropiat crezând că e camera ascunsă, dar nu. Acolo se cazase, de ieri, vecina ei, Mărioara, de 93 de ani. Dar cum de greşise adresa? Caută-l pe popă!

Popa satului, treaz de data asta, nu de alta, dar un preot cu har – har bahic, se ştie – se afla în pauza de muncă la ora aceea. Muncă în folosul comunităţii, pentru că tocmai ce fusese prins de poliţie după o înmormântare cu peste 1% alcool. Vorba vine „a fost prins”. Că sărmanul popă, când a văzut girofarele, şi-a azvârlit sutana din dotare, a deschis portierele, a spus un Doamne Ajută şi un ‘Nzeii Mă-sii şi a tuns-o spre gârlă. De a fost nevoie ca agentul de la circulaţie să se ia după urmele de miros de vin domnesc ca să-l prindă pe prelat, pitit în tufele de brusture.

Aşa că popa s-a ales cu al doilea job, cel de a munci pentru comunitate, dar fără remuneraţie. Popa al nostru, pe bună dreptate, voia să extindă zona imobiliară a parohiei. Aia de garsoniere. Numai că, acum vreo 2 ani, tuşa Nela nu a prea vrut să renunţe la livada de pruni, aia care dă sirop boieresc de vreo 30 – 40 de grade şi la soare, şi la umbră, şi vara, şi iarna.

Popa a tot încercat, că în sat, ca în toată ţara, mai mulţi se înghesuie să se ducă la Domnu’ decât să vină de la Domnu’. A tot căutat s-o convingă pe tuşa Nela să dea şi ea un petec de pământ pentru extindere de domiciliu etern. Femeia a spus că moca, nu. „O să ai nevoie şi matale!” a zis popa. Tuşa Nela a răspuns că abia atunci îl va da. În fine, nereuşind s-o scoată la capăt, popa al nostru a pus groparii să îi facă aşternutul lui ţaţa Mărioara fix între pomi, precum ciobanul din Mioriţa. Mă rog, aici e vorba de pruni.

Şi, profitând că tuşa Nela nu era pe acasă, o grăbiră cu ortul pe Mărioara, o puseră în copârşeu, fix în mijlocul ogrăzii. Puseră cruci şi lumânări, bociră trei babe şi doi moşi, alaiul plecă şi popa spuse zâmbind: „E, tanti  Nelă, hai să te văd acu’! Dacă vrei să pui lucernă, scoate-o pe Mărioara din pământ, dacă poţi”.

Se dădu de ceasul morţii tuşa Nela, că ea cum mai face ţuică, privită de jos de Mărioara. Merse şi la şeful de post, se duse şi la primărie, apoi, când să plece spre Tribunal, se reîntâlni cu popa. După 10 minute de „d-alea sfinte”, spuse cu năduf, apoi alte 10 minute de „afurisenii” şi 20 de minute de „cruci, zeităţi şi Paşti”, se căzu la pace.

Popa scoase banu’, tuşa Nela scoase actele, şi cimitirul se extinse cu 100 de metri pătraţi, ca să n-o lase pe Mărioara singură sub clar de prună… Că la ce vârstă are satul, mă vai că, într-un an, popa va trebui să mai arunce la înaintare, pe terenul Nelei, altă Mărioara, care să fie deschizător de drumuri… eterne. Amin!

Întâmplarea este reală, dar am fost rugaţi de personaje să le păstrăm anonimatul.

de Popa-i Marinatul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *