Eugen Neaţă: TVA de 5% în turism duce la creşterea numărului de locuri de muncă dar şi a gradului de încasări bugetare

Salariile angajaților din turism, cu o medie netă de 500 de euro pe lună în cazul agenților de turism și de 300 de euro a celor care lucrează în hoteluri, ar urma să crească cu până la 20% anul viitor în urma noilor măsuri fiscale luate de guvern. Reducerea fiscalităţii în activităţile turistice va duce şi la diminuarea „evaziunii”, stimulând intrarea în legalitate a celor care deţin structuri de cazare.  Mai mult, se pot stopa mai multe fenomene negative în cazul acestui domeniu cum ar fi – emigrarea forței de muncă din ospitalitate și turism, infrastructură defectuoasă și conexiunea dificilă între diferite zone turistice din țară, lipsa unor școli dedicate de ospitalitate.

Iar ce este mai important fiscalitatea redusă coroborată cu ieşirea la lumină a agenţilor economici din zona gri a turismului va duce la dezvoltarea şi accederea spre statut de staţiuni turistice a multor localităţi din România, din mediul rural montan, cunoscute deja drept destinaţii de vacanţă dar care deţin „oficial” locuri reduse de cazare. 

Deputatul Eugen Neaţă argumentează această măsură a guvernului care va genera o dezvoltare accelerată a turismului din România

„Începând cu data de 1 noiembrie 2018 se aplica cota de TVA redusă de la 9% la 5% pentru prestarile de servicii. In Monitorul Oficial nr. 854 din 9 octombrie 2018 a fost publicată OUG 89/2018 privind unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea si completarea unor acte normative.
Guvernul a adoptat reducerea TVA în turism și face din nou dovada că scăderea fiscalității este o prioritate, care aplicată cu temei și cu știință produce rezultate foarte bune: activitate mai susținută, locuri de muncă mai multe, accesibilitate la produse și servicii mai mare dar și venituri mai consistente – paradoxal pentru criticii care nu contenesc să tipe că taxele mai mici ar aduce și încasări mai mici.
Cota redusă de TVA – de 5% – se va aplica la cazare, închirierea terenurilor amenajate pentru camping, serviciile de restaurant şi de catering, activitățile sportive, recreative si distractive.
Practic turismul va avea cea mai mică cotă a TVA dintre toate sectoarele economice. Va fi evident un impuls favorabil dezvoltării și consolidării domeniului”

Eugen Neaţă, deputat PSD Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *