Început de noiembrie la Teatrul Anton Pann Concert folk și lansare de carte, Ovidiu Scridon- INTRAREA LIBERĂ

Încercăm pe scurt să aducem în atenția dumneavoastră principalele evenimente care vor avea loc la începutul acestei luni la sediul Teatrului Anton Pann, urmând ca pe parcurs să vă informăm și despre cele care vor avea loc în cursul săptămânii viitoare. Pentru unele dintre ele rezervările s-au făcut din timp, când afirmăm lucrul acesta avem în vedere ”Muzeul Iluziilor”, spectacol care ajunge pentru prima oară la Rm Vâlcea în perioada 10-18 noiembrie.

Conducerea Teatrului Anton Pann își dorește să servească și să promoveze cu prioritate arta animației și a mânuirii păpușilor, de aceea vă propune în fiecare sâmbătă, de la ora 11.30, spectacole pentru cei mici, ținând cont în felul acesta de dezvoltarea noului public care se formează de la vârsta preșcolară.

În această sâmbătă de 3 noiembrie, de la ora 11.30, la Sala Mare a Teatrului Anton Pann cei mici pot vedea sau revedea povestea lui Pinocchio în spectacolul intitulat ”Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi, scenariul şi regia Bogdan Tudor Pelerin.

Duminică 4 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Studio, va avea loc reprezentația spectacolului ”Crize” după o piesă a unui dramaturg contemporan foarte jucat, Mihai Ignat. “Crize” e o comedie romantică în care se vorbeşte despre un El si o Ea, despre crizele unui cuplu pentru care granița dintre dragoste și ură este pe muchie de cuţit. Pentru acest spectacol, regizorul Bogdan Tudor Pelerin a ales să lucreze cu doi actori cunoscuţi şi apreciaţi din “vechea gardă” a Teatrului Anton Pann: Ea-Iulia Antonie,  EL-Radu Constantinov .

Luni 5 noiembrie, de la ora 17.00, în foayerul Teatrului Anton Pann cei interesați de muzică și poezie sunt invitați la Concertul de muzică folk și lansarea cărții ce se intitulează ”Tu ce ai făcut astăzi” eveniment ce poartă marca îndrăgitul solist de muzică folk, Ovidiu Scridon. Ovidiu este foarte cunoscut în breasla sa, dar pentru cei care nu-l cunosc încercăm să facem o scurtă biografie. Fascinat de mic de manifestările Cenaclului Flacăra, Ovidiu Scridon este atras de chitară încă din școala generală. În 1993, fiind student la Academia de Studii Economice din Bucureşti, debutează în cadrul evenimentelor cultural artistice studenţeşti, reușind ca în anul 1996 unul din cântecele lui să fie declarat oficial Imnul studenţilor din România. În toţi aceşti ani scrie versuri, compune muzică şi pentru o scurtă perioadă de timp este membru al Cenaclului Totuşi Iubirea condus de poetul Adrian Păunescu. În 1996 face primele înregistrări în studioul B`inişor al lui Valeriu Sterian şi editează albumul “Într-o zi…”, album ce se bucură de-un succes neaşteptat. În perioada 1994-1998 este extrem de activ, fiind prezent  în majoritatea concursurilor şi festivalurilor de muzică folk. După absolvirea facultăţii devine Coordonatorul de Antenă al postului Radio Total. După cinci ani petrecuţi în Radio Total, urmează alţii trei în grupul MediaPro, iar intre noiembrie 2006 si iunie 2011 a fost Coordonatorul Traffic-ului de Publicitate al Grupului de presă Realitatea-Caţavencu. Este absolvent al unui master de Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative “David Ogilvy” din Bucureşti şi al unui program de Management în cadrul Penn State University din State College Pennsylvania, USA. Călătorește deseori în Statele Unite ale Americii și o perioada trăiește în Marea Britanie unde activează în compania Amazon. Am încercat pe scurt să creionăm activitatea artistului Ovidiu Scridon pe care l-am văzut de două ori pe scena Teatrului Anton Pann, în concerte alături de prietenul său, Silvan Stâncel. Cei de la Teatrul Anton Pann vă lansează invitația de a veni să-l vedeți în concert și să-l întrebați ”Tu ce ai făcut astăzi” titlul celui mai recent volum de poezii al său.                     INTRAREA LIBERĂ.

După prima întoarcere din America, la-nceputul anului 2007, a reapărut pe scena românească, plin de optimism, energie şi bucuria de-a împărtăşi din emoţiile lui, alături de chitara şi muzicuţele sale.

Palmares in muzica folk:

 Premiul 1, Toamna Sibiană – Sibiu, 1997

 Premiul 1, Portative Folk – Iaşi, 1998

 Premiul 1, Nunta de flori – Galaţi, 1998

 Premiul special al juriului, Dunărea de jos – Corabia, 1998

 Premiul special al juriului, Gaudeamus – Braşov, 1999

 Premiul special al juriului, Baladele Dunării – Galaţi, 2000

 Premiul 2, Toamna Castanelor – Ploieşti, 2005

 Premiul 2, Festivalul de Folk Tirgovişte, 2008

 Premiul 2, Festivalul “La Suceava în Cetate”, Suceava 2008.

 Premiul pentru cel mai bun cântec, Toamna Castanelor – Ploieşti, 2008

 Premiul special “Gabi Dobre”, Toamna Castanelor – Ploieşti, 2008.

 Premiul 1, Festivalul Baladele Dunării – Galaţi, 2009.

 iulie 2007 este unul din finaliştii ultimei ediţii a “Festivalului de Muzică Tânără Prometheus” din Sfântu Gheorghe – Tulcea, manifestare ce l-a avut amfitrion pe Nicu Alifantis.

 iunie 2009 Trofeul Bucovinei pentru întreaga carieră folk în cadrul festivalului “

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *