De-ar fi să mă mai nasc odată, tot la Vâlcea aş vrea să se întâmple…

Am fost plecat în lume, am pus piciorul în colţuri atât de arhicunoscute şi unde se înghesuie milioane de turişti, am cunoscut oameni din naţiuni pe care rar le întâlneşti pe strada ta, am văzut castele, cetăţi, oraşe se învârt după soare sau după tehnologie…Dar

Da, de m-aş mai naşte încă o dată, tot la Vâlcea vreau să fiu, tot între munţii care stau de jur împrejurul Râmnicului ca nişte şerifi haşemiţi gardând o agora superbă, un amfiteatru subcarpatic care se coboară magic spre Oltul rege.

La Vâlcea nu se poate trăi fără dealurile cu căpiţe de fân, fără pădurea asta care în toamnă culege versuri pe portative. Nu ai cum să uiţi de Câineni, de la miazănoapte până jos la Vocieşti, cum se întinde un judeţ cât o o ţară. De la Boişoara şi până la Bălceşti se trage o axă care uneşte molidul de pe Tătaru cu iasomia oltenească. Iar de la Titeşti, dintre crucile malteze şi până la Culele de pe valea Olteţului se trasează o diagonală de istorie, una care combină castrele romane cu viaţa boierilor valahi.

Vâlcea se trăieşte. Vâlcea este vie, este ca o regină dezmorţită azi din torentul istoriei, un tablou de tradiţianal, de religie, de modern, un echilibru pe care îl găseşti de cum treci Topologu şi până ieşi la Slătioara, marginea de vest a regatului primilor Basarabi. Aici pictează tranhumanţa Vaideeniului, Mălaii, versurile care se ridic odată cu aburii toamnei din Lacul Vidra, pe cea mai semeaţă şosea a împăraţilor – Transalpina.

Vâlcea noastră respiră şi trimite sânge prin arterele Luncavăţului, Cernei, Bistriţei, Otăsăului, să inunde întreg corpul turnat precum este scutul Stoileştiului, poarta Berislăveştiului şi tivul dantelat al Coziei, lăsat nouă de către Sălătrucel.

Pentru că Vâlcea se schimbă. Nu tranşant, nu cu lovituri de senzaţie, nu cu revoluţii, ci se schimbă de la casă la casă, stradă de stradă. Zilnic aici, pe întinsul geografic al Olteniei de sub munte apare mereu câte ceva nou.

Vâlcea este unul dintre cele mai vechi și mai frumoase zone locuite din regiunea Țara Românească, pe teritoriul său găsindu-se castre romane, cetăți dacice, dar și conace medievale. De asemenea, județul este renumit și pentru peisajele sale naturale spectaculoase, dar și pentru lăcașurile de cult devenite monumente istorice.

Valea Oltului este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din județul Vâlcea. Denumirea văii provine de la râul care o străbate. În ultimii ani aceasta a devenit una dintre destinațiile preferate a turiștilor români și străini.

Valea Oltului este un obiectiv turistic ideal pentru pasionații de natură și drumeții, aici meritând fi menționat Parcul Național Cozia, cu traseele sale montane, Cascada Lotrișor, Cascada Urzicii și Cheile Lotrișorului. De asemenea, aici se află și unele dintre cele mai importante mănăstiri din sudul țării: Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Turnu și Mănăstirea Ostrov.

Vâlcea este, de departe, judeţul cu cel mai mare potenţial turistic din România. Am să repet asta la nesfârşit, nu doar pentru noi, cei care ştim asta, ci, poate, pentru cei care trebuie să audă asta şi să gândească mai mult decât o poate face aici ziarul nostru.

Aşadar, Vâlcea deţine nu mai puţin de 550 de obiective de patrimoniu de primă categorie, dar, în total, patrimoniul acestui judeţ se ridică la peste 700 de elemente. Şi acum să detaliem pentru cei care au deschis mai târziu paginile acestei reviste…

Vâlcea are patru zone cu potenţial turistic unic în România – Ţara Lotrului, Ţara Loviştei şi Depresiunea Horezu, pe partea montană, şi bazinul Drăgăşani, ca turism viticol.  Vorbim, astfel, de trei destinaţii de excelenţă, areale unice în România.

Şi mă opresc aici…pentru de aceea, aici este viata noastră.

Liviu POPESCU