Referendumul a lansat noua schismă doctrinară în România: PNL aruncat în aceeaşi tabără cu PSD

România intră după acest referendum, mai degrabă, după discuţiile pe tema acestui referendum, în paradigma nouă a axei politice euro-americane, într-o dispută clară între noua stângă şi noua dreaptă.

Am mai scris anterior că după 100 de ani de luptă între conceptele economice, traduse prin doctrine politice, dreapta a câştigat. Ne referim la capitalism, la principiile economiei de piaţă, la confruntarea de un veac între socialism cu extrema sa comunismul şi dreapta burgheză, a industriaşilor. Lumea a devenit un spaţiu eminamente al principiilor liberale în economie, cu mici excepţii izolate (2-3 state), numai că societatea s-a schimbat şi ea la rândul său.

Asta odată cu apusul erei industriale şi intrarea în noua era a informaţiei, a noilor tehnlogii, a avansului ştiinţei care a reuşit să diminueze costurile materiilor prime, costul vieţii de zi cu zi. Societatea a devenit una nonindustrială ci una high-definition, una dinamică, concentrată pe servicii, pe ecologie, pe substituţii ale erei industriilor grele.

Odată cu redimensionarea distanţelor pe Terra (sute de mii de zboruri zilnice), cu dispariţia industriaşilor pe persoană fizică şi apariţia corporaţiilor a multiculturalismului şi multiarasialului la acelaşi birou, a unei cromatici diverse a marilor oraşe, a unor noi sensuri cosmopolite, a apărut o nouă religie.

Dar nu una metafizică, nu una centrată milenar în concepete biblice sau alte cărţi sfinte, ci o religie similară iluminismului de acum 3 secole, o religie bazată pe egalitarism, pe universalitate, pe progres, pe anularea vechiului, a identitaţii naţionale, una care se centrează pe om, dar un om incolor, un om amorf, unul care are toate libertăţile din lume permise. Prin anularea vechilor coerciţii care ţineau de graniţe, de canoane, un om la fel (identic) de la Singapore la Montreal. Produs al corectitudinii politice. Un om care nu mai e legat şi definit în spaţiu timp şi limbă. Este o religie de timp nou care evident are prozeliţi la noua generaţie, extrem de adaptabilă cu gadgeturile, foarte dinamică şi care imediat se raliază acestui diluviu prin flexibilitate.

Dacă analizăm geografic, această nouă religie sociologică este rapid asimilată în arealul protestant, în statele nordice, germanice şi greu însă de îngurgitat în cele catolice, nu mai spunem ortodoxe. Noua religie a „progresismului”/ „mondialismului” este noua stângă pe noua axă a politicii. Pentru că ea vine cu un Update la vechea stângă socială (nu economică!), vine cu acea emancipare a omului (nu femeie, barbat, familie) în noile condiţii economice. De aceea teoria libertăţilor şi acceptărilor sexuale este una care devine subsidiară noii religii.

În România, partidul care se înscrie cel mai bine pe acest palier este Uniunea Salvaţi România (USR) precum Au Marchais sau altele de acest tip din Europa precum şi Stânga din PE. Aici intervine ironia noastră locală, PSD-ul nostru e în antiteză cu partidele socialiste europene, judecând după poziţionarea sa internă, cel puţin declarativ (portul iei, apropierea de BOR, stimularea maselor şi a unui electorat vârstnic). Se apropie în mod ciudat de PPE mai degrabă şi poate risca dacă o ţine pe acest culoar, să fie exmatriculat din Internaţionala Socialistă, cea care este un fanion al progresismului şi în nici un caz al conservatorismului.

În aceste condiţii PSD fie va abandona discursul „conservator cu valenţe creştine”, riscând să piardă electoratul deja consacrat din România şi să se îndrepte spre un limbaj similar USR, fie va părăsi în viitorul apropiat Grupul Socialist European şi prin schimbarea „S”-ului din titlu cu un „N”, se va îndrepta spre noua dreaptă.

În opoziţie cu religia socială de care am vorbit avem conservatorii. Adică pe aceia care merg pe fundamentele şi fundaţiile sociale – familie, şcoală, religie. La care se adaugă zestrea istorică, limba, graniţele, tradiţiile, delimitarea intimităţii. Şi o limitare a imigraţiei. Nu o societate deschisă, ci un sistem federativ de societaţi care să coopereze

Vorbim de „house, wife, kids, cat an dog”, principiul de bază al organigramei americane. Conservatorismul pune accent nu pe relativizare ci pe sacralizarea valorilor. Proprietate, elite naţionale, capital autohton, familie cu o genealogie clară, educaţia prin principii etice. Nu prin anularea câştigurilor ştiinţei ci prin utilizarea lor dar în scopul de a-şi conserva confortul de stil.

În România, aceste valori ar trebui să le repezinte politic PNL, partid membru în PPE, în marea familie europeană care promovează aceste valori. Numai că de teama unor asocieri cu PSD şi pentru că este „tentantă masa electorală a străzii, a grupării #rezist”, destul de mulţi liberali se îndreaptă spre USR, amestecând doctrinele şi ignorând că intră în dezarcord profund cu valorile pe care le promovează PPE. E drept că grupul ALDE din PE (nu formaţiunea românească) mai precis liberalii europeni sunt de stânga şi merg spre progresism, dar în România, PNL, PDL şi PNT-cd au fost şi sunt tributare acestor principii retro şi nu universalismului.

În acest moment, asistăm la convulsie ideologică, România pe noua axă, abia eclozează şi din toată ecuaţia, USR este singurul partid care are definită o strategie şi concepte. Şi platforma lui Cioloş dar este prea insignifiantă electoral.

PSD şi PNL (epurat de userişti) se află în faţa unei provocări. Pentru că se luptă pe acelaşi electorat. Deşi asta nu ar recunoaşte-o acum în faza iniţială, dar duşmanul lor ideologic comun este USR. Asta dacă nu cumva, PSD va face o restartare şi se va întoarce spre stânga europeană. Amuzant şi imposibil, pentru că în veci partidul lui Dragnea şi Dăncilă nu ar fi îmbrăţişat electoral de progresiştii lui Chirilă.

Dar poate că PNL va ieşi din PPE şi va încerca să capitalizeze electoratul USR, mergând spre stânga. Şi asta e posibil, având în vedere, ultimele ieşiri ale lui Voicu, Predoiu, Gorghiu.

Următorii ani sunt foarte interesanţi aşadar din acest punct de vedere al clarificării ideologice în noua dispută politică. Ce va fi vom vedea…În orice caz, nici Dragnea şi nici Orban nu sunt eterni.

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *