Runcu – Parcul îndrăgostiţilor din Râmnic, intră solemn în septembrie

Nu poţi să nu fi îndrăgostit la Râmnic, fără să urci în cel mai frumos parc al Vâlcii, un parc nobil care te apropie de stele. Un parc unde îi poţi şopti iubitei cele mai frumoase gânduri.

De vrei să vezi cum arată toamna de deasupra Râmnicului, cum stelele se cufundă în apele Oltului, cum ramurile prin culori de pastel, mergi în parcul aflat la nici 10 km de oraş. De deasupra oraşului, mai bine zis. La Runcu.

Nu ştiu cum Dumnezeu a reuşit să-i ofere vâlceanului cel mai frumos cadou, o bijuterie, un loc, unde şi zăpezile cad mai repede, primăverile înfloresc cu iarna-n cap, verile au răcoare cu greieri dar Toamnele…

Of, Toamnele la Runcu aruncă spre cer curcubee, aici, pădurile prind viaţă şi sunt adevărate corale, sunt biserici vechi, din milenii pe care omul nu le-a cuprins. Este parcul divin al cetăţii de Vâlcea. Un parc care înconjoară o aşezare care vine din istorie, aici fiind acum veacuri multe, inima Râmnicului.

Tu, ferice amorez din Râmnic, ia-ţi iubita de mână şi arată-i Orionul şi Ursele, arată-i cum constelaţiile se prind într-un tango cu toamna, aici, prin ramurile fagilor lui septembrie, cu luna plină, prinsă în cadrele vieţii. Ia-ţi femeia, ţine-o în braţe, învălui-o cu misterul tău, iubeşte-o acolo, în unicul parc lăsat nouă, vâlcenilor drept coroană imperială, acum la răsărit de toamnă.

Suntem aici, legaţi de această comună mai mult, mai intens decât ştim noi, suntem legaţi de această matrice, suntem poate şi noi, atinşi de îngerii care au construit această aşezare, la marginea de sus, a Râmnicului.

Sunt lacuri unde luna se sparge în cioburi, sunt păduri de carpen şi fag, sunt ierburi magice care aduc norocul în destin, sunt comori care lucesc în întuneric noaptea, aur îngropat acum veacuri, sunt legende ale timpului străvechi. Aici, la marginea Runcului, dacă asculţi liniştea, nu ai cum să nu auzi cântul naturii.

La Runcu s-a revărsat frumosul, e un mic Olimp al Râmniculu, unde zeii de aici s-au transformat în cireşi şi meri, pe toate dealurile înconujurate de pădure. Aici, totul are un contur mitologic.

Cine alege să rămână la Runcu, alege de fapt nemurirea. Olimpul aşteaptă în tăcere, amorezii de toamnă să vină de mână sub stelele lui septembrie, să viseze, să cânte, să iubească…

Aici, deasupra, o scenă se deschide pentru însetaţii de viaţă.

Liviu POPESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *